Franţa preia preşedinţia Uniunii Europene

01 Iul 2008   •   11:37
Franţa preia preşedinţia Uniunii Europene
De marţi, preşedinţia Uniunii Europene trece în mâinile francezilor. Evenimentul e marcat printr-o serie de ceremonii care vor avea loc la Paris. Mandatul de şase luni al Franţei nu se anunţă deloc uşor. Slovenia îi lasă lui Nicolas Sarkozy o Uniune în impas, cu un tratat de reformă respins de irlandezi şi o situaţie economică fragilă.

Slovacia, care a fost de la începutul anului la cârma blocului comunitar, i-a lăsat moştenire Franţei o Uniune în pragul unei crize instituţionale, după ce irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona, document la care preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi-a adus un aport important. Liderul de la Elysee are însă soluţii.

?Că tot vorbim despre irlandezi, voi merge acolo şi voi încerca să-i înţeleg, să văd ce s-a întâmplat, ce şi cum putem face pentru a remedia această situaţie. Nu trebuie să ne grăbim?, a declarat Sarkozy.

Nici situaţia economică din blocul comunitar nu este prea bună. De la începutul anului, creşterea preţului la petrol şi la alimente a creat tensiunii în spaţiul comunitar şi a dus la un val de proteste în mai multe state. În plus, zona euro se confruntă cu cea mai mare inflaţie de la crearea sa în 1999.

Sarkozy nu este de acord nici cu extinderera Uniunii şi vrea să schimbe şi politica imigraţiei. Ca să-şi arate forţa, guvernul de la Paris a acordat un buget-record pentru cele şase luni de mandat: 190 de milioane de euro.

Predarea ştafetei Franţei la cârma blocului european e marcată printr-o serie de evenimente.

Încă de aseară Turnul Eiffel a fost luminat în culoriile Uniunii: albastru şi galben. Festivităţile continuă marţi, cu o ceremonie la Arcul de Triumf. Premierul Sloveniei, va preda ştafeta lui Nicolas Sarkoyz în fruntea Uniunii. La eveniment vor fi prezenţi şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar şi şefului Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering.



Antena3

Parteneri
x close