Antena 3 CNN Externe George W. Bush susţine şi în 2008 războaiele din Irak şi Afganistan

George W. Bush susţine şi în 2008 războaiele din Irak şi Afganistan

George W. Bush susţine şi în 2008 războaiele din Irak şi Afganistan
27 Dec 2007   •   10:57

Preşedintele American George W. Bush a semnat miercuri bugetul pe 2008, care include şi suma de 70 de miliarde de dolari pentru susţinere războaielor din Irak şi Afganistan, au anunţat reprezentanţi ai Casei Albe. Contrar dorinţei democraţilor, calendarul de retragere a trupelor americane din Irak şi Afganistan nu a fost inclus în planurile de anul viitor. Bush a promulgat textul la bordul unui avion cu destinaţia Texas.

Legea finanţelor furnizează "un acont al resurselor de care militarii au nevoie, fără date-limită arbitrare de retragere", a declarat preşedintele american. Congresul "trebuie să acţioneze rapid anul viitor pentru a furniza restul de fonduri de care au nevoie militarii", a adăugat Bush, într-un comunicat.

Cele 555 de miliarde de dolari înscrise în bugetul total vor fi utilizate pentru finanţarea acţiunii mai multor agenţii guvernamentale pe întreaga durată a anului fiscal, care se va încheia la sfârşitul lui septembrie. Bush ceruse Congresului fonduri de 196 de miliarde de dolari, pentru misiunea irakiană şi cea afgană.

Antena3.ro

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close