Antena 3 CNN Externe Georgia a semnat cu U.E. un acord de încetare a focului. Rusia se opune

Georgia a semnat cu U.E. un acord de încetare a focului. Rusia se opune

Georgia a semnat cu U.E. un acord de încetare a focului. Rusia se opune
11 Aug 2008   •   09:04

Conflictul armat în Georgia şi Osetia se apropie de sfârşit. Franţa, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, încearcă să medieze conflictul. Preşedintele Nicolas Sarkozy se va întâlni marţi cu Mihail Saakaşvili, preşedintele Georgiei, ţară cu care Uniunea Europeană a semnat un acord de încetare a focului. Un asemenea acord îi va fi prezentat şi Rusiei. Totuşi, Moscova a anunţat deja că respinge acest acord, deoarece acesta nu prevede încetarea folosirii forţei de către Georgia în regiune.



Cu puţin timp în urmă, preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, spune că armata rusă a preluat controlul capitalei Osetiei de Sud, Ţhinvali, informa ITAR-TASS. Şeful statului rus a anunţat că intervenţia militară în zonă a luat sfârşit, după ce 18 soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa.

În Rusia, în schimb, au fost arestaţi zece angajaţi ai serviciilor georgiene, acuzaţi că ar fi încercat să pună la cale acte de terorism pe teritoriu rusesc.

Cu puţin timp înainte, Rusia a bombardat aeroportul internaţional din Tbilisi, capitala Georgiei. Bombardamentele continuă şi în Gori, un oraş care a mai fost ţinta avioanelor ruseşti.

Pe de altă parte, situaţia din Georgia încinge spiritele între America şi Rusia. Statele Unite se declară solidare cu Georgia şi ridică tonul împotriva Rusiei.

Preşedintele George Bush afirmă că violenţele din Georgia sunt "inacceptabile", iar vicepreşedintele Dick Cheney avertizează Moscova că relaţiile sale cu Occidentul vor avea de suferit, dacă "agresiunea" va continua. La rândul său, preşedintele rus ,Dmitri Medvedev, acuză Georgia de "genocid". Între timp, pe teren, luptele continuă.

După trei zile de lupte, focurile de armă au încetat la Ţhinvali, capitala Osetiei de Sud. Oraşul, în mare parte distrus, a trecut sub controlul armatei ruse, după retragerea trupelor georgiene. Ministerul de Externe de la Tbilisi a anunţat că este gata să înceapă negocieri imediate cu Rusia, pentru încetarea ostilităţilor.

Apelul nu a fost luat în seamă de ruşi, care au continuat operaţiunile militare, sub pretextul că nici georgienii nu au încetat total lupta. Potrivit ministerului georgian de Interne, oraşul Gori, situat la câteva zeci de kilometri de graniţa Osetiei, era supus, duminică seară, unor bombardamente "masive" ale artileriei şi aviaţiei ruseşti. Trupele terestre şi tancurile ruseşti ar pregăti un asalt asupra oraşului - a afirmat sursa citată. Tot duminică seară, aviaţia rusă a atacat un aerodrom din apropiere de Tbilisi.

Artileria grea şi forţele aeriene ruseşti sprijină, pe de altă parte, forţele celeilalte republici separatiste, Abhazia, care au trecut şi ele la ofensivă împotriva georgienilor.

Luptele au provocat un dezastru umanitar, în timp ce adversarii se acuză reciproc de genocid şi purificare etnică. Un demnitar rus a confirmat că în Osetia de Sud s-au înregistrat 2.000 de victime civile, precizând că majoritatea erau cetăţeni ruşi. De partea georgiană, bilanţul oficial este de 92 de morţi, între care 40 de civili. Crucea Roşie Internaţională estimează numărul refugiaţilor la 30.000 în Osetia de Sud şi 10.000 - în celelalte zone de conflict din Georgia.



Antena3

×
Parteneri
Reţeaua generalilor. Traseul banilor proveniţi din şpăgi
x close