Antena 3 CNN Externe Compozitor celebru al Disney, mort la vârsta de 95 de ani | Richard Sherman a scris piese pentru ”Pisicile Aristocrate” și ”Cartea Junglei”

Compozitor celebru al Disney, mort la vârsta de 95 de ani | Richard Sherman a scris piese pentru ”Pisicile Aristocrate” și ”Cartea Junglei”

Compozitorul Richard Sherman, care a scris piese pentru o serie de filme celebre ale Disney, precum ”Pisicile Aristocrate”, ”Mary Poppins” sau ”Cartea Junglei”, s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani.

de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2024   •   11:22

Potrivit comunicatului oficial transmis de companie, Sherman a murit ”din cauza unor afecțiuni specifice vârstei”, la un centru medical din Statele Unite.

În 1965, compozitorul a câștigat premiul Oscar pentru piesele compuse alături de fratele său, pentru pelicula Mary Poppins, iar în 2005 cei doi au intrat în Songwriters Hall of Fame.

De-a lungul timpului, fraţii Sherman au scris peste 150 de piese la Disney, inclusiv pentru filmul din 1961 ”Capcană pentru părinţi”, care a fost relansat în 1998, cu Lindsay Lohan, pe atunci fiind un copil, după cum relatează presa americană.

Richard Sherman a câştigat trei premii Grammy și a primit 24 de discuri de aur şi de platină. S-a dedicat carierei sale chiar și la o vârstă înaintată, alegând să producă melodii chiar și în ultimii ani.

Anul trecut, Sherman și compozitorul Fabrizio Mancinelli au scris un cântec pentru scurt-metrajul animat al legendei Disney Andreas Deja ”Mushka”.

Celebrul compozitor îi lasă în urmă pe Elizabeth Sherman, soția sa, și pe copii şi nepoţi.

Înmormântarea sa va avea loc în 31 mai, în California.

×
Subiecte în articol: Richard Sherman compozitor Disney
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
El este românul ucis în Congo de o rachetă. Ar fi împlinit 23 de ani peste 6 zile
x close