Antena 3 CNN Externe Georgia cere Rusiei să anuleze deciziile care îi încalcă suveranitatea

Georgia cere Rusiei să anuleze deciziile care îi încalcă suveranitatea

Georgia cere Rusiei să anuleze deciziile care îi încalcă suveranitatea
17 Apr 2008   •   22:54

Georgia a solicitat, joi, Rusiei să anuleze orice decizie care îi încalcă suveranitatea, după ce Moscova a anunţat că doreşte să stabilească relaţii mai strânse cu cele două regiuni separatiste georgiene, informează Reuters. "Cerem Rusiei să anuleze toate deciziile care încalcă suveranitatea Georgiei", a declarat Mihail Saakaşvili, preşedintele statului georgian într-o şedinţă a Guvernului din capitala Tbilisi.

În urmă cu puţin timp, Moscova a anunţat că intenţionează să-şi apropie autorităţile din Abhazia şi Osetia de Sud, care şi-au proclamat independenţa faţă de Georgia la începutul anilor 1990.

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a cerut Guvernului să recunoscă acte emise de autorităţile separatiste şi să coopereze cu ele în anumite domenii. Acţiunea statului rus a atras o reacţie dură din partea NATO, UE şi SUA.

În replică, Saakaşvili cere secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, să sisteze aceste tenteative ale Rusiei de a consolida relaţiile cu cele două regiuni separatiste.

"NATO şi comunitatea internaţională cer de asemenea nu doar atenuarea acestei măsuri, ci revizuirea şi anularea ei", a precizat Saakaşvili.

Acţiunile maliţioase ale Rusiei se bazează pe decizia Georgiei de a adera la NATO.

Antena3.ro

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close