Germania a livrat Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot. Volodimir Zelenski i-a mulțumit cancelarului Friedrich Merz pentru contribuția la întărirea apărării aeriene a Ucrainei. Președintele ucrainean a precizat că strategia principală a lui Vladimir Putin în acest război sunt atacurile aeriene, iar orice întărire a capacităților Ucrainei în acest sens o apropie de finalul conflictului, relatează Agerpres.
„Am consolidat componenţa Patriot a apărării noastre aeriene ucrainene. Mulţumesc personal Germaniei şi cancelarului Friedrich Merz pentru acest pas comun în protejarea vieţilor omeneşti de teroarea rusă”, a scris el pe X.
Preşedintele ucrainean a afirmat că atacurile aeriene reprezintă „principala strategie” a liderului rus Vladimir Putin în război, menită să semene teroarea în rândul populaţiei şi să compenseze astfel incapacitatea sa de a-şi atinge obiectivele teritoriale.
„De aceea, fiecare întărire a apărării noastre aeriene ne aduce literalmente mai aproape de sfârşitul războiului, pe care îl aşteptăm cu toţii. Cu cât Rusia câştigă mai puţin, cu atât este mai mare motivaţia sa de a pune capăt războiului”, a argumentat el.
We have strengthened the “Patriot” component of our Ukrainian air defense.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) November 2, 2025
I thank Germany and personally Federal Chancellor Friedrich Merz @bundeskanzler for this joint step to protect human lives from Russian terror. For some time, we have been preparing this reinforcement of…
Zelenski a subliniat că apărarea aeriană a Ucrainei este inseparabilă de protecţia aliaţilor săi şi contribuie, de asemenea, la protejarea acestora şi a explicat că sunt în curs de desfăşurare negocieri pentru obţinerea mai multor sisteme, atât la nivel de guverne, cât şi cu producătorii.
În ultima vreme, lipsa apărării aeriene a dus la atingerea ţintelor de către mai multe rachete şi drone ruseşti decât de obicei, provocând pagube infrastructurii energetice şi feroviare, precum şi victime civile.
Doar în această săptămână, Rusia a lansat 1.500 de drone de atac, 1.170 de bombe ghidate şi peste 70 de rachete de diferite tipuri împotriva teritoriului ucrainean, conform unui bilanţ furnizat de preşedintele Zelenski duminică.