Antena 3 CNN Externe Germania. Numărul zborurilor anulate de compania Lufthansa, în continuă creştere

Germania. Numărul zborurilor anulate de compania Lufthansa, în continuă creştere

Germania. Numărul zborurilor anulate de compania Lufthansa, în continuă creştere
31 Iul 2008   •   21:35

Compania germană Lufthansa a anulat joi 128 de zboruri interne, dar şi internaţionale. Greva angajaţilor companiei aeriene a ajuns în cea de-a patra zi. În a doua zi şi a treia zi au fost anulate 70, respectiv 80 de zboruri. Conflictul dintre patronat şi sindicat s-a declanşat din cauza nemulţumirilor salariale. Angajaţii Lufthansa cer o majorare de aproape 10 procente pe an, dar conducerea Lufthansa nu oferă mai mult de 6,7% pe doi ani.

Protestatarii şi-au instalat corturi în apropierea locului de muncă. Ei spun că nu vor reveni la serviciu până când solicitările lor nu sunt îndeplinite. Reprezentanţii Lufthansa au precizat că greva nu va paraliza întreaga activitate a companiei.

Antena3.ro

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close