Antena 3 CNN Externe Grecia, Bulgaria şi România vor o apropiere a Serbiei de UE

Grecia, Bulgaria şi România vor o apropiere a Serbiei de UE

Grecia, Bulgaria şi România vor o apropiere a Serbiei de UE
22 Dec 2007   •   15:31

Grecia, Bulgaria şi România fac apel la o accelerare a apropierii Serbiei de Uniunea Europeană. Şefii diplomaţiilor din cele trei state au declarat, în timpul reuniunii trilaterale de la Atena, că nu ar trebui făcută însă o legătură directă între dosarul Kosovo şi apropierea mai rapidă a Belgradului de UE. România, Grecia şi Bulgaria consideră că este greşită ideea condiţionării perspectivei de aderare europeană a Serbiei de rezolvarea problemei Kosovo, au declarat sâmbătă miniştrii de Externe Adrian Cioroianu, Dora Bakoyannis şi Ivailo Kalfin, după reuniunea trilaterală de la Atena.

?Această ţară aparţine Europei. Avem nevoie de o Serbie dinamică, democratică şi care să nu precupeţească nici un efort pentru a implementa reformele necesare aderării?, a arătat ministrul Cioroianu. ?Serbia nu are nicio altă alternativă iar ţările noastre doresc toate trei să împărtăşească aceleaşi valori, să fie membră a aceleiaşi familii. Procesul de integrare europeană a Serbiei nu are nicio legătură cu procesul Kosovo?, a adăugat ministrul Kalfin.

Bakoyannis a precizat că Belgradul nu trebuie să fie pus în situaţia dilematică de a alege între integrare şi Kosovo. ?Pe de altă parte, trebuie să fie clar înţeles că integrarea europeană nu trebuie să fie văzută ca o monedă de schimb pentru Kosovo?, a spus oficialul elen. Ministrul Cioroianu a răspuns că nu este corect ca Serbia să fie pusă în situaţia de a alege între UE şi integritatea teritorială iar ceea ce trebuie făcut de UE este încurajarea dezbaterii europene din Serbia, mai ales în această perioadă, anterioară alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul lunii ianuarie.

Bulgaria preferă să se găsească o soluţie de compromis şi consideră orice altă soluţie ca fiind una negativă. ?Trebuie să ne concentrăm nu pe ce se poate întâmpla peste două - trei luni, ci pe prezent, iar acum trebuie să generăm un proces politic de cooperare, care să-i responsabilizeze pe toţi actorii regionali faţă de ideea stabilităţii', a spus ministrul bulgar, Ivailo Kalfin, adăugând că poziţia comună a UE este importantă în cazul declarării independenţei de la Pristina.

Cei trei oficiali susţin într-o declaraţie comună ideea încheierii de către UE cu Serbia a Acordului de Stabilizare şi Asociere până la sfârşitul lunii ianuarie, înainte de finalul alegerilor prezidenţiale din această ţară, urmând ca la Consiliul European de Iarnă din decembrie 2008 să se poată lua în calcul acordarea statutului de ţară candidată la aderare. Declaraţia comună menţionează angajamentul celor trei ţări pentru realizarea unei soluţii viabile în problema viitorului statut al Kosovo.

Antena3.ro

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close