Prima
zi din Postul Paştelui este marcată de greci printr-un ritual ceva
mai special: bătaie cu făină colorată. Evenimentul are loc în
fiecare an, într-un orăşel grecesc aflat la 200 de kilometri
de capitala Atena. În bătălie s-au folosit peste 1.500 de
kilograme de făină. Bătălia cu făină colorată este una dintre
cele mai populare tradiţii din Grecia.
Locuitorii oraşului
Galaxidi au strâns peste o tonî jumătate de făină şi
apoi s-au atacat reciproc, pe principala stradă a oraşului. Pentru
a se proteja, participanţii îşi pun pe deasupra hainelor
nişte saci de plastic. Tradiţia are însă şi părţile ei
rele. Proprietarii caselor din zonă se plâng că este foarte
greu să-şi cureţe locuinţele după bătălia cu făină colorată.
Pentru a le proteja cât de cât, oamenii şi-au acoperit
casele cu plastic, însă praful de făină îşi face loc
şi pe sub înveliş. Zile întregi după festival, grecii
se chinuie să spele străzile. Tradiţia durează însă de
prea mult timp ca să fie întreruptă.
TRADIŢIE INEDITĂ ÎNTR-UN ORAŞ GRECESC
Antena 3