Antena 3 CNN Externe Guvernul israelian ar putea fi condus din nou de o femeie

Guvernul israelian ar putea fi condus din nou de o femeie

Guvernul israelian ar putea fi condus din nou de o femeie
18 Sep 2008   •   10:04

Guvernul israelian ar putea fi condus din nou de o femeie, la mai bine de trei decenii după legendara Golda Meir. Şefa diplomaţiei israeliene, Tzipi Livni, a câştigat miercuri alegerile pentru preşedinţia celui mai mare partid din coaliţia guvernamentală, Kadima. Rezultatul a fost mai strâns decât se prevedea şi nu este sigur că Tzipi Livni va reuşi să formeze un nou guvern. Sondajele publicate imediat după încheierea votării îi acordau lui Tzipi Livni un avans de zece procente asupra principalului adversar, ministrul transporturilor Şaul Mofaz. În final, însă, ea l-a întrecut cu doar un singur procent.

În vârstă de 50 de ani, mamă a doi copii, Tzipi Livni a fost în tinereţe agentă Mossad şi a avut o carieră politică fulgerătoare, cu sprijinul fostului premier Ariel Şaron.

În prezent ea este considerată cea mai puternică femeie din politica israeliană şi una dintre cele mai populare personalităţi ale ţării.

Tzipi Livni nu a fost niciodată bănuită de corupţie, spre deosebire de actualul premier Ehud Olmert, care se retrage tocmai pentru că este implicat în mai multe scandaluri. Ea se pronunţă pentru continuarea procesului de pace cu palestinienii, în timp ce rivalul ei Şaul Mofaz, fost general, are reputaţia unui "dur" în această privinţă. Tzipi Livni va fi desemnată oficial să formeze guvernul, misiune care s-ar putea dovedi dificilă. În cazul unui eşec, vor urma alegeri anticipate în care opoziţia de dreapta are prima şansă.

Antena 3

×
Parteneri
Ministerul Muncii, anunţ pentru toţi angajaţii din România
x close