Antena 3 CNN Externe Hillary Clinton şi Barack Obama, pe acelaşi ?front? în războiul din Irak

Hillary Clinton şi Barack Obama, pe acelaşi ?front? în războiul din Irak

Hillary Clinton şi Barack Obama, pe acelaşi ?front? în războiul din Irak
09 Apr 2008   •   10:57

Războiul din Irak agită spiritele în rândul candidaţilor pentru Casa Albă. Senatoarea Hillary Clinton cere un calendar de retragere a trupelor americane staţionate în Irak, în timp ce rivalul său republican, John McCain vrea să continue războiul. Pe de altă parte, comandantul forţelor americane în Irak, generalul David Petraeus s-a contrazis cu senatorul democrat, Barack Obama, în legătură cu poziţia Statelor Unite faţă de Iran.

Petraeus a fost audiat, marţi, de Comisiile de Apărare şi de Afaceri Externe, în privinţa războiului din Irak. La audieri au participat şi Hillary Clinton, împreună cu contracandidatul său din tabăra democraţilor, Barack Obama, precum şi adversarul lor republican, John McCain. Şi ce prilej mai bun pentru a-ţi face campanie electorală decât un subiect de talie mondială precum războiul din Irak?

Senatoarea Hillary Clinton a lansat acuzaţii referitoare la strategia americană din Irak, cerând retragerea soldaţilor americani.

?Cred că este timpul să înceapă un proces ordonat de retragere a trupelor noastre, să începem reconstrucţia armatei şi să ne concentrăm pe provocările din Afganistan, pe grupările teroriste internaţionale şi pe alte probleme cu care se confruntă America?, a declarat Hillary Clinton.

Barack Obama sprijină şi el retragerea armatei americane din Irak şi recomandă organizarea de discuţii cu oficialii iranieni, acuzaţi că alimentează violenţele din Irak.

În replică, John McCain a condamnat atitudinea democraţilor, spunând că trupele militare trebuie să continue lupta pe frontul din Irak.

Odată cu investirea noului preşedinte american, politica SUA în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului pe fronturile din Orientul Mijlociu s-ar putea schimba.

HILLARY ŞI OBAMA, PE ACELAŞI FRONT ÎN RĂZBOIUL DIN IRAK:  

Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close