Antena 3 CNN Externe Începând din toamnă, ungurii vor putea intra în SUA fără viză

Începând din toamnă, ungurii vor putea intra în SUA fără viză

Începând din toamnă, ungurii vor putea intra în SUA fără viză
15 Mar 2008   •   13:58

Cetăţenii Ungariei vor putea călători fără viză în Statele Unite începând din această toamnă, potrivit unui protocol ce va fi semnat săptămâna viitoare. Până acum, Statele Unite au încheiat înţelegeri asemănătoare cu Cehia, Estonia şi Letonia. Iniţiativa de a negocia acorduri bilaterale a stârnit nemulţumirea Uniunii Europene, care a cerut un acord european asupra regimului vizelor.

Protocolul între Ungaria şi Statele Unite va fi semnat luni, la Washington şi trebuie aprobat de Parlamentul maghiar. Ungaria nu a fost singurul stat care a negociat un acord separat cu Washingtonul, pe tema regimului vizelor. Cehia a încheiat o astfel de înţelegere la sfârşitul lunii trecute. Estonia şi Letonia au semnat un acord cu Statele Unite în urmă cu câteva zile. Şi Lituania şi Slovacia negociază pe această temă cu reprezentanţii americani şi ar putea încheia acorduri săptămâna viitoare.

Negocierile au fost purtate în pofida cererilor lansate de Uniunea Europeană, care doreşte încheierea unui acord la nivel de bloc comunitar. Mai mult, oficialii de la Bruxelles nu vor ca Washingtonul să obţină aceste acorduri separate, în schimbul unor măsuri de securitate şi transfer al datelor călătorilor. În opinia Uniunii, aceste înţelegeri ţin doar de competenţa blocului european. Partea americană a respins însă cererile şi susţine că preferă acordurile bilaterale. Un număr de 12 ţări din Uniune au în continuare nevoie de vize de intrare în Statele Unite.

Antena 3

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close