Airbusul A320, aparţinând companiei Lufthansa, zbura de la Munchen la Hamburg, când a fost surprins de o furtună violentă, cu puţin timp înainte de aterizare. Situaţia a devenit critică după ce una dintre aripile aparatului a atins solul la coborârea pe pistă, din cauza rafalelor puternice de vânt. Aparatul a fost ridicat la timp, iar pilotul, pe nume Oliver A, a încercat din nou să facă manevrele de aterizare, de data aceasta, cu succes.
Nu se ştie, încă, motivul pentru care pilotul i-a permis tinerei sale colege, lipsite de experienţe, să aterizeze avionul pe furtună. De regula, unul dintre piloţi stă la cârma avionului, iar celălalt se ocupă de partea comunicaţională.
Purtătorul de cuvând Lufthansa a refuzat să comenteze, spunând că ancheta este, încă, în desfăşurare şi că nu au existat răniţi.
Asociaţia piloţilor, Cockpit, susţine că nici piloţii, nici cei de la controlul traficului aerian, nici aeroportul din Hamburg nu pot fi învinuiţi pentru incidentul petrecut luni.
INCIDENTUL AVIATIC DE LA HAMBURG
Foto: Pilotul şi copilotul avionului
Antena3.ro
Ştiri video recomandate