Antena 3 CNN Externe India, în stare de şoc. Un bărbat musulman a fost ucis pentru un motiv aberant

India, în stare de şoc. Un bărbat musulman a fost ucis pentru un motiv aberant

India, în stare de şoc. Un bărbat musulman a fost ucis pentru un motiv aberant
Sursa foto: Foto: bbc.co.uk
30 Sep 2015   •   23:17

Mohammad Akhlaq era în pat când a început totul. O mulţime furioasă a dat buzna peste bărbatul de 50 de ani şi l-a târât în stradă, conform Indian Express. L-au bătut cu cărămizi până când acestea s-au sfărâmat în mâinile lor şi în final l-au ucis. 

Motivul? Akhlaq mâncase carne de vită. 

Atacul de luni seara din oraşul indian Dadri a şocat întreaga ţară. Însă nu a fost o surpriză în totalitate. În ultimele şase luni, carnea a fost un subiect major de discuţie în India. 

80% din cele 1,3 miliarde de indieni sunt Hindu - care, din motive religioase, evită carnea de vită. Undeva la 250 de milioane de indieni nu au această problemă. Printre ei, 25 de milioane de creştini şi până la 140 de milioane de musulmani, precum Akhlaq.

Problema afectează India de ani întregi. De când primul ministru Narendra Modi a venit la putere în luna mai, însă, incidentele s-au înmulţit, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată când la putere a venit un guvern conservator. 

Modi este un naţionalist Hindu, iar ca guvernator al statului Gujarat a condus revoltele religioase din 2002, în care peste 1000 de persoane - majoritatea musulmane - au fost ucise. Ani buni după acel incident, Modi a fost interzis în Statele Unite din cauza rolului pe care l-a avut în revoltă, notează Washington Post. Acum, când a venit la putere, Modi a spus că susţine interzicerea sacrificării vitelor la nivel naţional.

×
Subiecte în articol: India carne de vita crima
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close