Antena 3 CNN Externe Iran. Închisoare sau biciuire pentru şoferii indisciplinaţi

Iran. Închisoare sau biciuire pentru şoferii indisciplinaţi

Iran. Închisoare sau biciuire pentru şoferii indisciplinaţi
22 Apr 2008   •   19:48

Şeful Poliţiei Rutiere din Iran a avertizat că şoferii găsiţi vinovaţi de încălcarea gravă a codului rutier ar putea primi trei luni de închisoare sau o pedeapsă cu 74 de lovituri cu biciul. „Şoferii care au comis acte periculoase vor fi trimişi la tribunal pentru tulburarea ordinii publice”, a spus şeful poliţiei, Mohammad Rouyanian.

Până acum şoferii care încălcau regulile de circulaţie erau amendaţi, li se suspenda permisul de conducere sau li se confisca maşina. Dar pentru că în ultimii cinci ani s-au înregistrat peste 100.000 de victime ale unor accidente rutiere grave, oficialităţile au adoptat măsuri mai severe.

Pedeapsa cu biciuirea este prevăzută de legea islamică pentru o serie de infracţiuni precum furt sau adulter, însă în ultimii ani aceasta a fost rar aplicată.

Antena3.ro

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close