Antena 3 CNN Externe Italia. Imigranţii români au primit ameninţări cu moartea

Italia. Imigranţii români au primit ameninţări cu moartea

Italia. Imigranţii români au primit ameninţări cu moartea
17 Dec 2007   •   17:51

Imigranţii români dintr-un oraş din Sardinia au primit ameninţări cu moartea. Mai mult, numeroşi români s-au trezit cu maşinile sparte sau grav avariate. Incidentele violente s-au înregistrat în Orosei, "un oraş cosmopolit, prosper şi tolerant care a devenit xenofob, sărac şi violent", informează publicaţia italiană ?La Nouva Sardegna?. Duminică dimineaţă, în Piaţa Poporului, centrul istoric al oraşului, au fost descoperite mesaje tip graffiti în care era ameninţat cu moartea primarul Gino Derosas şi comunitatea românilor de pe insulă.

Actele de vandalism au avut loc în timpul nopţii. Maşinile românilor parcate în centrul oraşului au fost găsite cu parbrizele, geamurile şi oglinzile laterale sparte, probabil cu lovituri de bâte.

Potrivit presei italiene, cauza acestor violenţe o reprezintă criza din domeniul construcţiilor.

Localnicii sunt nemulţumiţi că foarte mulţi români sunt angajaţi pe şantiere, deşi locurile de muncă sunt foarte puţine.

Primarul de centru-stânga a mai primit ameninţări şi în urmă cu două luni: "Războiul din domeniul construcţiilor trebuie să înceteze imediat, pentru că noi nu ameninţăm, ci promitem că suntem pregătiţi să lăsăm în urmă văduve şi orfani", se arăta într-un mesaj trimis atunci de extremişti.

Antena3.ro

×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close