Antena 3 CNN Externe Italia. Românca acuzată de crima de la metrou, condamnată la închisoare

Italia. Românca acuzată de crima de la metrou, condamnată la închisoare

Italia. Românca acuzată de crima de la metrou, condamnată la închisoare
17 Dec 2007   •   18:33
Doina Matei, românca acuzată că a ucis cu o umbrelă o italiancă la metroul din Roma, a fost condamnată la 16 ani de închisoare. Femeia de 21 de ani primit pedeapsa pentru omor din culpă cu curcumstanţe agravante. Procurorul ceruse 20 ani de închisoare pentru omor voluntar. Judecătoarea a decis, însă, că Doina Matei nu a avut intenţia de a o ucide pe italianca Vanesa Russo. Incidentul a avut loc la 26 aprilie într-o staţie de metrou din Roma.

În incident a fost implicată şi o româncă minoră, acuzată de complicitate, dar a fost eliberată din închisoare. Decizia a fost luată de un tribunal de minori din Italia, în urma audierii unor martori. Ei au mărturisit că adolescenta de 17 ani ar fi încercat să o oprească pe românca Doina Matei să o lovească pe italiancă.

După o ceartă cu italianca, Doina Matei i-a înfipt victimei vârful umbrelei în ochi. Tânăra a murit câteva ore mai târziu din cauza unei hemoragii puternice.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close