Antena 3 CNN Externe Italienii, campionii orgasmului. Chinezii, pe ultimul loc

Italienii, campionii orgasmului. Chinezii, pe ultimul loc

Italienii, campionii orgasmului. Chinezii, pe ultimul loc
29 Apr 2008   •   16:55

Chinezii ar putea fi printre primii la afaceri însă, când vine vorba de sex, sunt la coada clasamentului. Conform unui sondaj realizat de compania Durex, cuplurile din China şi Hong Kong ajung cel mai greu la orgasm, în timp ce italienii, spaniolii şi mexicanii spun că nu au niciun fel de probleme în acest sens, informează Reuters.

Mai puţin de un sfert din chinezii care au participat la studiu au reuşit să ajungă la orgasm de fiecare dată când au făcut sex. Italia, Spania şi Mexicul însă, s-au bătut pentru primul loc în acest top, fiind în cele din urmă la egalitate, pe prima poziţie. Astfel, cetăţenii acestor ţări au ajuns la orgasm de fiecare dată când au făcut sex, în proporţie de 66 la sută. 26.000 de oameni, din 26 de ţări au participat la acest studiu, conform datelor furnizate de Durex.

Francezii, faimoşi pentru avansurile romantice, au fost incluşi în media globală, cu 48% din partidele sexuale, potrivit sondajului. Alte ţări asiatice, precum Japonia şi Singapore, s-au situat pe ultimele locuri ale topului, cu 27% şi, respectiv, 36%.

Dintre cei care au reuşit să ajungă la orgasm, japonezii sunt cei mai puţin satisfăcuţi de intensitatea punctului culminant sexual, în timp ce la capătul celălalt al topului se situează mexicanii şi brazilienii.

Femeile au mai puţine orgasme decât bărbaţii, potrivit aceluiaşi sondaj, 32% dintre femei declarând că au avut orgasm la fiecare partidă sexuală, faţă de 63% dintre bărbaţi.

Studiul a mai evidenţiat faptul că în timp ce bărbaţii preferă să aibă orgasm cu partenera, femeile ajung mai repede la orgasm prin masturbare.

Antena3.ro

×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close