Antena 3 CNN Externe Italienii nu renunţă la ideea amprentării rromilor

Italienii nu renunţă la ideea amprentării rromilor

Italienii nu renunţă la ideea amprentării rromilor
11 Iul 2008   •   14:03

Proiectul amprentării rromilor, chiar şi a minorilor, ar trebui să continue tocmai pentru a-i scoate, mai ales pe aceştia, din ilegalitate şi pentru a-i proteja de abuzuri. Propunerea a fost făcută de ministrul italian al Apărării, după ce Parlamentul European a cerut, oficial, autorităţilor de la Roma să renunţe la prelevarea amprentelor cetăţenilor de etnie rromă.

Într-un interviu acordat cotidianului Il Messaggero, ministrul italian al apărării a precizat că este necesară o amprentare a tuturor cetăţenilor, pentru că toată lumea trebuie să fie identificată. Oficialul a subliniat că amprentarea copiilor rromi va deveni, astfel, posibilă. Ministrul a comentat ironic decizia Parlamentului European de a aproba textul de rezoluţie care condamnă amprentarea rromilor. El susţine că măsura autorităţilor de la Roma vizează doar sustragerea copiilor din ilegalitate şi combaterea celor care îi condamnă la cerşetorie şi sclavie.

Guvernul de la Roma a precizat că va continua acţiunea şi s-a apărat vehement. “Parlamentul European manifestă un soi de milă faţă de copii şi minorităţi etnice pentru a ataca o acţiune a unui guvern european. Este pentru prima dată în istorie când guvernul italian abordează această problemă de degradare socială şi încearcă să o rezolve pe calea cea dreaptă”, a declarat Roberto Maroni, ministrul italian de Interne.

“Suntem împotriva votului dat de Parlamentul European pe care nu ezităm să îl descriem ca fiind cea mai urâtă pagină din istoria Uniunii Europene”, a adăugat Andrea Ronchi, ministrul italian pentru Afaceri Europene.

Antena 3

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close