Antena 3 CNN Externe JD Vance „s-a gândit mult” la faptul că a fost ultimul lider internațional care l-a văzut pe Papa Francisc în viață: „Am avut noroc”

JD Vance „s-a gândit mult” la faptul că a fost ultimul lider internațional care l-a văzut pe Papa Francisc în viață: „Am avut noroc”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:14 24 Apr 2025 Modificat la 11:22 24 Apr 2025
jd vance intalnire papa francisc vatican 20 aprilie 2025
Vicepreşedintele american JD Vance, la întâlnirea cu Papa Francisc din duminica Paștelui, pe 20 aprilie 2025, la Vatican. Sursa foto: Hepta/ Bestimage/ Backgrid UK

Vicepreşedintele american JD Vance a minimalizat miercuri diferendele politice dintre administraţia Trump şi regretatul Papă Francisc, declarându-se norocos că a avut una dintre ultimele întâlniri cu pontiful catolic înainte de decesul acestuia, transmit agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Cei doi s-au întâlnit pentru scurt timp duminică dimineaţă, la Vatican, în timp ce Vance se afla în vizită în Italia. Papa a murit a doua zi.

Vance, care este catolic, a declarat că a reflectat asupra faptului că a fost unul dintre ultimii oficiali care l-au întâlnit pe Papa Francisc, pe care l-a descris drept un „mare preot creştin”.

„M-am gândit mult la asta. A fost destul de nebunesc. Evident, când l-am văzut, nu ştiam că mai avea mai puţin de 24 de ore pe acest Pământ. Cred că a fost o mare binecuvântare”, a declarat Vance în faţa jurnaliştilor din India, după încheierea călătoriei sale în Italia.

„Am avut noroc că am putut să-i strâng mâna şi să-i spun că mă rog pentru el în fiecare zi, pentru că... am făcut-o şi o fac”, a spus el.

Papa a fost un critic dur al politicilor de imigrare ale Donald Trump, descriindu-le drept o ruşine, cu puţin timp înainte de învestirea noului preşedinte american, în ianuarie.

„Sunt conştient că a avut unele dezaprobări faţă de unele dintre politicile administraţiei noastre”

Vance a respins diferendele dintre administraţia americană şi regretatul pontif. „Sunt conştient că a avut unele dezaprobări faţă de unele dintre politicile administraţiei noastre. De asemenea, a avut o mulţime de aprobări faţă de unele dintre politicile administraţiei noastre”, a spus Vance.

„Nu voi întina... moştenirea omului vorbind despre politică. Cred că a fost un mare preot creştin şi aşa aleg să mi-l amintesc pe Sfântul Părinte”, a precizat el.

Întrebat dacă speră că următorul papă va călca pe urmele progresiste ale lui Francisc sau că va adopta o abordare mai tradiţională, conservatorul Vance a ezitat.

„Nu mă voi preface că ofer îndrumări cardinalilor cu privire la persoana pe care ar trebui s-o aleagă drept următorul papă. Avem o mulţime de probleme pe care să ne concentrăm în Statele Unite”, a spus Vance.

„Voi spune doar o rugăciune pentru înţelepciune, pentru că, evident, vreau să aleagă persoana potrivită. Vreau să aleagă pe cineva care să fie bun pentru catolicii lumii”, a adăugat vicepreşedintele american.

Papa Francisc l-a primit pe JD Vance pentru un scurt salut în Duminica Paştelui, la ora locală 11:30 a.m., la reşedinţa sa Santa Marta. Suveranul pontif a încetat din viaţă luni, la ora locală 07:35. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close