Antena 3 CNN Externe Papa Francisc l-a primit pe JD Vance într-o „vizită privată” la Vatican, deși rămâne în convalescență

Papa Francisc l-a primit pe JD Vance într-o „vizită privată” la Vatican, deși rămâne în convalescență

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 13:31 20 Apr 2025 Modificat la 16:05 20 Apr 2025
JD Vance se roagă cu palmele lipite.
Vance s-a convertit la catolicism în 2019. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc l-a primit, duminică, pe vicepreşedintele american, JD Vance, în timpul vizitei acestuia la Vatican pentru slujba de Paște. Întâlnirea oficialului american cu Papa nu era planificată, iar suveranul pontif a criticat dur, în trecut, politica de imigrație a administrației Trump, conform AFP, citată de Agerpres.

Întâlnirea „privată de câteva minute” a avut loc în dimineața zilei de duminică la reședința Santa Marta, locul în care locuiește Papa Francisc, la Vatican.

„Întrevederea le-a permis să-şi transmită reciproc urări de bine cu ocazia zilei de Paşte”, a transmis Vaticanul, într-un comunicat pe Telegram.

JD Vance a ajuns în Europa vineri și avea, inițial, programată o întâlnire doar cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin.

J.D. Vance a participat, vineri, la slujba din Vinerea Mare dedicată Patimilor Domnului în Bazilica Sfântul Petru, la care Papa nu a participat. El a participat la ceremonie însoţit de soţia sa, Usha, şi de cei trei copii ai lor.

Vance s-a convertit la catolicism în 2019.

Vance aparţine aripii ultraconservatoare catolice care nu îşi ascunde criticile la adresa papei Francisc şi îi împărtăşeşte opinia în privinţa migranţilor, în timp ce Vaticanul a deplâns reducerile contribuţiilor la cooperarea internaţională făcute de administraţia preşedintelui Donald Trump.

Vicepreşedintele SUA se află într-o vizită oficială în Italia până duminică şi a avut, de asemenea, vineri, o întâlnire cu prim-ministra italiană, Giorgia Meloni. 

×
x close