John Kerry: "Putem ajunge la pace"

de G.C.P    |    31 Iul 2013   •   12:44
John Kerry: "Putem ajunge la pace" Foto: AP

Reprezentanţii israelieni şi palestinieni vor căuta să ajungă la un acord de pace în mai puţin de nouă luni, iar negociatorii celor două părţi se vor întâlni din nou în următoarele două săptămâni, după o primă rundă de discuţii "pozitivă", a declarat, ieri seară, Secretarul de Stat american, John Kerry.

Trimişii celor două entităţi statale au purtat primele negocieri din 2010 şi până acum, dar în mare, acestea s-au concentrat pe programul de lucru al discuţiilor ulterioare şi au fost evitate problemele de substanţă ale disputei geo-politice.

Ieri, la Washington au avut loc întâlniri la nivel înalt, care au inclus întrevederi cu preşedintele Barack Obama şi vice-preşedintele Joe Biden, dar şi discuţii private între cele două echipe de negociatori, fără ca vreun oficial american să fie prezent. La finalul acestora, Kerry s-a declarat încrezător şi a spus că pacea este posibilă, în ciuda tuturor obstacolelor.

"Îmi face plăcere să anunţ că în urma conversaţiilor purtate, am creat întâlniri pozitive şi constructive", a spus Kerry, flancat de ministrul de Justiţie israelian, Tzipi Livni, şi de negociatorul şef palestinian, Saeb Erekat.

"Ştiu că va fi un traseu dificil. Nu există loc de abateri sau scepticism. Dar cu aceşti negociatori capabili şi respectaţi, sunt convins că vom ajunge acolo unde ne-am propus", a adăugat oficialul american, citat de agenţia Reuters.

x close