Antena 3 CNN Externe Kosovo. Sârbii care au ocupat două clădiri administrate de ONU refuză să plece

Kosovo. Sârbii care au ocupat două clădiri administrate de ONU refuză să plece

Kosovo. Sârbii care au ocupat două clădiri administrate de ONU refuză să plece
16 Mar 2008   •   10:09

Protestatarii sârbi care au intrat vineri cu forţa în două clădiri administrate de ONU în Mitroviţa refuză în continuare să plece. Negocierile duse de etnicii sârbi cu reprezentanţii misiunii ONU în Kosovo au eşuat. Manifestanţii se află pentru a doua noapte pe coridoarele tribunalelor ONU. Incidentul din Mitroviţa a fost condamnat de şeful Misiunii Uniunii Europene în Kosovo. Oficialul le-a cerut etnicilor sârbi să se abţină de la violenţe şi să respecte mandatul Naţiunilor Unite.

Sârbii care locuiesc în oraş au patrulat în jurul clădirilor mai multe săptămâni, timp în care le-au interzis angajaţilor albanezi să treacă podul care desparte Mitroviţa în două: sudul, majoritar albanez şi partea de nord, unde trăiesc sârbi.

Antena 3

×
Parteneri
Vladimir Putin, învestit pentru încă 6 ani ca preşedinte al Rusiei
x close