Antena 3 CNN Externe Letonia a depus o cerere oficială pentru a adera la zona euro

Letonia a depus o cerere oficială pentru a adera la zona euro

Letonia a depus o cerere oficială pentru a adera la zona euro
de M.T.    |    04 Mar 2013   •   17:15

Letonia ar putea deveni al 18-lea membru al zonei euro, după ce micul stat baltic a depus o cerere oficială în acest sens la Comisia Europeană, anunţă AP, citată de Agerpres.

Decizia Letoniei de a cere intrarea în zona euro începând cu 2014 era aşteptată, fosta republică sovietică îndeplinind toate criteriile financiare necesare aderării, inclusiv nivelul datoriei de stat, al deficitului bugetar şi al inflaţiei.

Un purtător de cuvânt al guvernului de la Riga a anunţat luni că cererea oficială va fi înmânată comisarului european pentru afaceri economice Olli Rehn, la Bruxelles.

Candidatura Letoniei ar urma să fie analizată în cadrul reuniunii miniştrilor de Finanţe şi la cea a şefilor de stat din UE în luna iunie, înainte de aprobarea finală a Băncii Centrale Europene în luna iulie.

Cu toate acestea, aproape două treimi din populaţia letonă este împotriva aderării la zona euro, arată sondajele de opinie. Oamenii se tem că astfeş vor spori dificultăţiile ţării, care încă nu şi-a revenit complet din criza economică.

În prezent, economia Letoniei are un ritm de creştere printre cele mai amri din cadrul Uniunii Europene

Din cele 10 ţări care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, Slovenia a fost prima care a adoptat euro în 2007, urmată de Cipru şi Malta în 2008, Slovacia în 2009 şi Estonia în 2011.


×
Subiecte în articol: letonia zona euro aderare
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close