Antena 3 CNN Externe Liderii din Armenia și Azerbaidjan merg la Washington pentru negocieri de pace

Liderii din Armenia și Azerbaidjan merg la Washington pentru negocieri de pace

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 12:51 06 Aug 2025 Modificat la 12:51 06 Aug 2025
casa albă
Casa Albă. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Președintele american Donald Trump îi primește vineri, la Washington, pe liderii Armeniei și Azerbaidjanului, într-o încercare de a intermedia un acord de pace între cele două foste republici sovietice, aflate în conflict de mai bine de trei decenii.

Întâlnirea a fost confirmată pentru The Washington Post de doi oficiali de rang înalt de la Casa Albă, care au vorbit sub protecția anonimatului, dat fiind că planurile nu erau încă anunțate oficial.

Unul dintre oficiali a declarat că există posibilitatea semnării unui acord de pace, în contextul reuniunii dintre președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, premierul Armeniei, Nikol Pașinian, și Donald Trump. Cei trei urmează să aibă întâlniri bilaterale și o discuție trilaterală la Casa Albă.

Întâlnirea vine după o rundă de negocieri desfășurată în urmă cu o lună în Emiratele Arabe Unite, unde cele două părți au discutat, fără a ajunge însă la o rezoluție clară, deși oficialii anunțaseră la începutul anului că un acord preliminar a fost deja redactat.

Conflictul dintre cele două state are ca miez regiunea Nagorno-Karabah, locuită majoritar de armeni, dar recunoscută internațional ca parte a Azerbaidjanului. În septembrie 2023, trupele azere au preluat controlul asupra regiunii, declanșând un nou val de tensiuni și determinând zeci de mii de etnici armeni să fugă.

În plină campanie electorală, Trump și-a exprimat poziția față de situația din Caucaz, acuzându-și rivala, Kamala Harris, de inactivitate:

„NU A FĂCUT NIMIC în timp ce 120.000 de creștini armeni au fost persecutați și strămutați forțat”, scria Trump în octombrie, pe Truth Social.

Tot atunci, promitea: „Voi lucra pentru a opri violența și epurarea etnică și vom restabili PACEA între Armenia și Azerbaidjan.”

Inițiativa face parte dintr-un șir recent de acțiuni prin care fostul președinte american încearcă să își consolideze imaginea de „făuritor de pace”. În iunie, Trump a organizat în Biroul Oval ceremonia de semnare a unui acord de pace între Republica Democrată Congo și Rwanda, intermediat de SUA.

„În doar câteva luni, am reușit să obținem pace între India și Pakistan, India și Iran, Republica Democrată Congo și Rwanda, și câteva altele, de asemenea”, a declarat atunci Trump.

În același context, lideri politici din mai multe țări s-au grăbit să-l propună la Premiul Nobel pentru Pace. Vicepremierul Cambodgiei a anunțat săptămâna trecută că îl va nominaliza pe Trump, premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut același lucru în iulie, iar Pakistanul și-a exprimat susținerea în iunie, după eforturile depuse de Trump pentru aplanarea tensiunilor indo-pakistaneze.

Premiul Nobel pentru Pace va fi decernat în decembrie.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close