Antena 3 CNN Externe Medvedev ameninţă: Cine va mai încerca să-i atace pe ruşi, va primi un răspuns nimicitor

Medvedev ameninţă: Cine va mai încerca să-i atace pe ruşi, va primi un răspuns nimicitor

Medvedev ameninţă: Cine va mai încerca să-i atace pe ruşi, va primi un răspuns nimicitor
19 Aug 2008   •   09:00

Ruşii susţin că au început retragerea trupelor din Georgia, dar ziariştii străini au constatat că soldaţii îşi consolidează poziţiile. Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev ameninţă inamicii şi încearcă să descurajeze orice fel de acţiune militară împotriva Rusiei. "Dacă-şi închipuie cineva că poate să ne ucidă cetăţenii, soldaţii şi ofiţerii din forţele de pace, şi să scape nepedepsit, să ştie nu vom permite asta niciodată", a declarat preşedintele Medvedev. "Cine va mai încerca asta va primi un răspuns nimicitor?, a adăugat acesta.

Statele Unite au somat Rusia să-şi retragă, neîntârziat, trupele din Georgia. Situaţia din Georgia va fi examinată, astăzi, de miniştrii de Externe din NATO, care ar putea adresa Moscovei un avertisment dur.

Marţi, Rusia şi Georgia au făcut un schimb de prizonieri, a anunţat un fotograf, citat de AFP. Elicopterele ruseşti au adus 13 georgieni, doi părând răniţi. Aceştia au fost eliberaţi în schimbul a cinci ruşi.

Luni, trupele ruseşti din Georgia nu păreau să se pregătească de retragere. Dimpotrivă, câteva blindate ruseşti au forţat un baraj al poliţiei georgiene şi s-au apropiat şi mai mult de Tbilisi. Georgienii îi acuză pe ruşi că nu respectă acordul de încetare a focului. Ei spun că trupele ruseşti au minat mai multe poduri şi au distrus o bază militară.

Surse americane afirmă că armata rusă a instalat în Osetia de Sud rachete tactice care ar putea lovi în orice moment capitala georgiană. Ruşii au dezminţit informaţia, dar şi-au menţinut tonul ameninţător.

?Dacă-şi închipuie cineva că poate să ne ucidă cetăţenii, soldaţii şi ofiţerii din forţele de pace, şi să scape nepedepsit, să ştie nu vom permite asta niciodată. Cine va mai încerca asta va primi un răspuns nimicitor?, a declarat preşedintele Medvedev.

Ambasadorul Rusiei la NATO l-a comparat pe preşedintele georgian cu Hitler, Mussolini, Stalin şi Saddam Hussein. El a avertizat că Rusia va reexamina "întregul potenţial de cooperare cu NATO", dacă Alianţa se va situa, la reuniunea de astăzi, de partea aşa-numitului "agresor georgian".

Potrivit secretarului de stat Condoleezza Rice, Alianţa va confirma astăzi decizia de a primi Georgia, adoptată deja la Bucureşti, dar nu va accelera procesul de aderare. NATO ar putea oferi, de asemenea, sprijin concret pentru reconstrucţia Georgiei. Senatorul democrat Joseph Biden, posibil candidat la vicepreşedinţie, a declarat că va propune Congresului să acorde Georgiei ajutoare de urgenţă în valoare de un miliard de dolari.

Antena3

×
Parteneri
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici
x close