Antena 3 CNN Externe Medvedev: SUA se află la originea crizei financiare mondiale

Medvedev: SUA se află la originea crizei financiare mondiale

Medvedev: SUA se află la originea crizei financiare mondiale
07 Iun 2008   •   12:34

Statele Unite se află la originea crizei financiare mondiale, pentru că rolul lor în sistemul economic mondial nu corespunde puterii reale de care dispun. Cel puţin aşa susţine preşedintele rus Dmitri Medvedev, prezent la Forumul Economic de la Sankt Petersburg. În faţa oamenilor de afaceri ruşi şi străini, Dmitri Medvedev a subliniat necesitatea unei reforme a instituţiilor financiare internaţionale.

În acelaşi timp, Medvedev a subliniat că Rusia este un actor mondial conştient de responsabilitatea sa pentru soarta lumii: „Dorim să participăm la formarea regulilor jocului. Nu din cauza unor ambiţii imperiale, ci pentru că suntem conştienţi de responsabilitatea noastră şi pentru că avem resurse”.

Liderul de la Kremlin a propus şi organizarea, anul acesta, a unei conferinţe internaţionale în Rusia, consacrate chestiunilor financiare. La cea de-a 12-a ediţie a Forumului Economic de la Sankt Petersburg au fost invitaţi peste 9.000 de oficiali, din 65 de ţări. În cadrul lucrărilor, vor fi aduse în discuţie probleme cheie ale economiei mondiale. Forumul are loc la puţin timp după summit-ul informal al liderilor Comunităţii Statelor Independente.

Antena 3

×
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close