Antena 3 CNN Externe Menajeră româncă, reţinută la Roma pentru uciderea unei femei de 80 de ani

Menajeră româncă, reţinută la Roma pentru uciderea unei femei de 80 de ani

Menajeră româncă, reţinută la Roma pentru uciderea unei femei de 80 de ani
08 Ian 2008   •   11:41

O imigrantă româncă a fost reţinută de autorităţile italiene după agresarea şi uciderea unei femei de 80 de ani din localitatea Albano Laziale, situată în apropierea Romei, pentru care lucra ca menajeră de câteva zile, relatează pagina online a agenţiei Adnkronos. Românca în vârstă de 39 de ani a fost reţinută în cursul nopţii de luni spre marţi de carabinierii din Castel Gandolfo, localitate situată la sud de Roma.

Potrivit anchetatorilor, victima a fost agresată pe fondul unei dispute verbale pe care a avut-o cu menajera, iar rănile i-au fost fatale. Publicaţia La Repubblica relatează că după agresarea bătrânei, menajera l-a sunat pe fiul acesteia, care a chemat ambulanţa.

Medicii de la spitalul unde a fost transportată victima au constatat decesul. Menajera româncă este încarcerată în Penitenciarul Rebibbia din Roma.

Antena 3

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close