Antena 3 CNN Externe Musharraf cere sprijinul NATO şi UE pentru a restabili pacea în Pakistan (VIDEO)

Musharraf cere sprijinul NATO şi UE pentru a restabili pacea în Pakistan (VIDEO)

Musharraf cere sprijinul NATO şi UE pentru a restabili pacea în Pakistan <font color=red>(VIDEO)</font>
21 Ian 2008   •   09:56

Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf se află luni în Belgia, în cadrul unui turneu european de 8 zile. Cu acest prilej, liderul de la Islamabad va cere membrilor Uniunii Europene şi celor NATO să-i sprijine demersul de a restabili pacea în Pakistan, promiţând că alegerile generale de luna viitoare vor fi corecte. Ţara se află în plină criză internă, din cauza protestelor organizate de opoziţie, dar mai ales după asasinarea, în decembrie, a fostului premier, Benazir Bhutto. Preşedintele Pervez Musharraf a ajuns duminică seară, în Belgia, declarând că intenţionează să schimbe percepţia europenilor despre Pakistan.

Liderul de la Islamabad, care se confruntă în ultima vreme cu o scădere în sondaje, a fost aclamat la Bruxelles de reprezentanţii comunităţii pakistaneze. În discursul său de la ambasada Pakistanului, Pervez Musharraf le-a adresat un îndemn de bună purtare compatrioţilor săi din Belgia, după ce, în urmă cu 2 zile, poliţia spaniolă a arestat 12 pakistanezi pe motiv că ar fi organizat atacuri la Barcelona.

?În primul rând vreau să vă spun că trebuie să respectaţi locul în care trăiţi acum, a doua voastră casă, deoarece sunteţi reprezentativi, atât pentru Pakistan, cât şi pentru Islam?, şi-a îndemnat Musharraf compatrioţilor săi. ?Viitoarele alegeri vor fi corecte, transparente şi paşnice. Vă garantez lege şi ordine în timpul alegerilor, armata şi cu mine vom avea grijă de acest lucru, pentru ca istoria să nu repete un incident precum a fost asasinarea lui Benazir Bhutto?, a mai spus liderul pakistanez.

Luni, Pervez Musharraf se va întâlni cu secretarul general al Consiliului Uniunii Europene, Javier Solana şi se va adresa membrilor Comisiei de afaceri externe din Parlamentul European.

MUSHARRAF VREA SĂ SCHIMBE PERCEPŢIA EUROPENILOR DESPRE PAKISTAN

Antena 3

×
Parteneri
Marius Budăi, anunțul momentului pentru pensionarii români
x close