Antena 3 CNN Externe Nicolas Sarkozy, dat în judecată de fostul premier francez Dominique de Villepin

Nicolas Sarkozy, dat în judecată de fostul premier francez Dominique de Villepin

Nicolas Sarkozy, dat în judecată de fostul premier francez Dominique de Villepin
Sursa foto: Nicolas Sarkozy
28 Sep 2009   •   20:48

Fostul premier Dominique de Villepin l-a dat în judecată pe preşedintele Nicolas Sarkozy. Acesta susţine că preşedintele a încălcat ?prezumţia de nevinovaţie" în cadrul procesului Clearstream, arată AFP.

Preşedintele francez beneficiază de imunitate, astfel încât plângerea va fi examinată după ce nu va mai fi în funcţie.
Miercuri, Nicolas Sarkozy a stârnit furia avocaţilor lui Villepin, după ce a afirmat că inculpaţii în cazul Clearstream sunt "vinovaţi".

Fostul prim ministru francez, Dominique de Villepin, este acuzat că ar fi implicat într-o afacere a cărui scop este discreditarea preşedintelui francez.

Afacerea Clearstream, aşa cum este numită de presă franceză, a pornit în 2004, când Villepin, pe atunci ministru de externe, le-a cerut autorităţilor să facă verificări în cazul afacerii fregatelor vândute de Franţa Taiwanului, în urma căreia au fost încasate comisioane semnificative.

Villlepin este acuzat că ar fi trimis o scrisoare anonimă, în care figura şi o lista falsă de personalităţi care ar fi beneficiat de comisioanele respective, vărsate în conturi secrete deschise la banca luxemburgheză Clearstream.

Pe această listă se afla şi preşedintele Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru al economiei. Cu toate că ar fi ştiut că lista este falsă, Villepin ar fi transmis-o, totuşi, justitiei.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Nicolas Sarkozy
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close