Antena 3 CNN Externe Palestinienii vor negocieri pentru pace la Sofia

Palestinienii vor negocieri pentru pace la Sofia

Palestinienii vor negocieri pentru pace la Sofia
27 Mar 2008   •   15:21

Preşedintele palestinian Mahmud Abbas i-a propus omologului său bulgar, Georgi Parvanov ca Sofia să fie gazda negocierilor la semnarea tratatului de pace din Orientul Mijlociu. Georgi Parvanov şi soţia sa Zorka Parvanova se află în Israel şi în Palestina pentru o vizită de trei zile.

"Bulgaria, în calitatea sa de membru al UE, poate aduce o contribuţie majoră procesului de pace, prietene Parvanov", a declarat Abbas, adresându-se şefului de stat al Bulgariei. "Bulgaria poate găzdui un forum economic trilateral, cu participarea Bulgariei, Israelului şi a Palestinei", a replicat Parvanov.

Abbas şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un acord pentru pace până la sfârşitul lui 2008. Parvanov a inaugurat la Ramallah o misiune bulgară în Palestina. Joi, Georgi Parvanov şi delegaţia bulgară va vizita Mormântul Sfânt. Înainte de această vizită, delegaţia bulgară, în frunte cu şeful statului şi prima doamnă, va face un tur al Grădinii Ghetsimani şi al Mormântului Sfânt al Fecioarei Maria.

Antena3.ro

×
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close