Antena 3 CNN Externe Papa acuză: Televiziunile şi internetul cultivă sexul şi violenţa ca formă de amuzament

Papa acuză: Televiziunile şi internetul cultivă sexul şi violenţa ca formă de amuzament

Papa acuză: Televiziunile şi internetul cultivă sexul şi violenţa ca formă de amuzament
17 Iul 2008   •   14:03

Papa Benedict al XVI-lea a atacat societatea de consum şi cultura de masă, într-un dialog public cu tinerii romano-catolici, din Sidney, Australia. ?Lumea e sătulă de atâta lăcomie, separatism şi exploatare, de idoli faşi, de jumătăţi de răspunsuri şi de promisiuni deşarte?, le-a spus Suveranul Pontif tinerilor.

?Au fost nenumărate semne că ceva greşit se petrece în societatea modernă?, a continuat Papa. Acesta a subliniat că drogurile şi alcoolul în exces sunt ?suferinţele zilelor noastre? şi că televiziunea şi internetul nu fac decât să cultive violenţa şi sexualitatea, ca formă de amuzament.

?Mă întreb, oare ar putea cineva să stea faţă în faţă cu un om care a fost abuzat fizic sau sexual şi să îi explice că toate aceste tragedii, în forma lor virtuală, sunt considerate amuzante??

Suveranul Pontif, în vârstă de 81, a făcut apel la protecţia mediului pentru a ocroti viitoarele generaţii.

Papa vizitează Sidney cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, prilej cu care suvernaul Pontif se întâlneşte, timp de 5 zile, cu tineri catolici veniţi din toate colţurile lumii. Se aşteaptă şi ca Sfântul Părinte să prezinte public scuze pentru cazurile de abuz sexual în care au fost implicaţi preoţi.

Sfântul Părinte va sta în Australia până sâmbătă, când va oficia o slujbă în aer liber în faţa a sute de persoane.

Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close