Antena 3 CNN Externe Papa Benedict al 16-lea, personaj de clip publicitar

Papa Benedict al 16-lea, personaj de clip publicitar

Papa Benedict al 16-lea, personaj de clip publicitar
10 Apr 2008   •   18:53

Papa Benedict al 16-lea a devenit personaj de clip publicitar. Conducerea metroului de la Washington a vrut să profite de vizita pe care Suveranul Pontif o va face în Statele Unite ca să-i convingă pe americani să călătorească în subteran. Prin urmare, a făcut o păpuşă după chipul şi asemănarea Suvernaului Pontif.

Papa în miniatură a devenit astfel promotorul campaniei de convingere a americanilor să intre la metrou atunci când au treabă în oraş. O cartelă specială pentru această perioadă, a fost de asemenea lansată chiar din acest motiv. Costă nouă dolari şi poate fi folosită toată ziua.

CONTROVERSATUL CLIP PUBLICITAR


Papa Bendict al 16-lea începe săptămâna viitoare prima sa vizită în Statele Unite. Pe 17 aprilie, va ţine o slujbă la Washington. Până atunci, compania de transport din metropolă s-a gândit să-şi facă publicitate.
În faţa criticilor însă, compania de transport din Washington a decis să renunţe la campanie şi să scoată clipul de pe Internet.

Observator

×
Parteneri
Bani de la stat pentru tinerii care își găsesc un loc de muncă
x close