Antena 3 CNN Externe Papa Benedict şi George W. Bush se vor întâlni în aprilie la Casa Albă

Papa Benedict şi George W. Bush se vor întâlni în aprilie la Casa Albă

Papa Benedict şi George W. Bush se vor întâlni în aprilie la Casa Albă
15 Feb 2008   •   21:01

Papa Benedict al XVI-lea se va întâlni cu preşedintele american George W. Bush pe 16 aprilie, în timpul primei vizite în Statele Unite a Suveranului Pontif, relatează Reuters.

Potrivit Casei Albe, discuţiile dintre cei doi lideri se vor axa pe promovarea libertăţii religioase şi procesul de pace în Orientul Mijlociu.

Papa Benedict, care va vizita în aprilie Washingtonul şi New York-ul. Vizita include şi întrevederi cu lideri catolici din Statele Unite, precum şi cu reprezentanţi ai altor culte religioase.

Benedict va fi primul Suveran Pontif care va vizita Casa Albă după 1979.

Antena3.ro

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close