Antena 3 CNN Externe Papa Francisc dă liber preoților catolici să ierte păcatul avortului

Papa Francisc dă liber preoților catolici să ierte păcatul avortului

Papa Francisc dă liber preoților catolici să ierte păcatul avortului
21 Noi 2016   •   14:15

Papa Francisc va permite preoților catolici să ierte avorturile, se anunță într-o scrisoare publicată luni. "Vreau să reafirm clar și ferm că avortul este un păcat grav, din moment ce pune capăt unei vieți inocente. În același timp însă, trebuie să afirm că nu exist păcat pe care mila Domnului să nu-l poată ierta atunci când găsește o inimă care se căiește și care își caută împăcarea cu Tatăl", susține Papa Francisc.

"Fie deci ca fiecare preot să fie un ghid, un sprijin pentru cele care se căiesc în această călătorie specială de reconciliere. În consecință acord tuturor preoților, în virtutea misiunii lor, dreptul de a-le absolvi pe cele care au recurs la avort", a adăugat Sfântul Părinte.

Biserica Catolică a descris o lungă perioadă avortul ca fiind un păcat moral grav, relatează CNN. Dar Papa Francisc a anunțat încă de anul trecut o primă schimbare în poziția Bisericii atunci când a spus că preoții din lumea întreagă vor fi autorizați să ierte păcatul avortului pe durata Anului Bisericesc al Milei, care a ținut de pe 8 decembrie 2015 până pe 20 noiembrie 2016. În unele regiuni, precum în Statele Unite, preoții aveau deja puterea de a ierta avorturile, iar oficialii Vaticanului au descris momentul de anul trecut ca fiind un semn al lărgirii milei Bisericii. Încă de atunci, oficialii catolici sugerau că este posibil ca Papa Francisc să permanentizeze această putere dată preoților.

 

×
Subiecte în articol: Papa Francisc Biserica Catolica avort
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close