Antena 3 CNN Externe Parlamentul italian a fost dizolvat. Urmează alegeri anticipate

Parlamentul italian a fost dizolvat. Urmează alegeri anticipate

Parlamentul italian a fost dizolvat. Urmează alegeri anticipate
06 Feb 2008   •   12:33

Preşedintele italian Giorgio Napolitano (foto) a dizolvat miercuri Parlamentul. Italienii vor avea parte astfel de alegeri anticipate, care ar putea fi organizate în aprilie, la doi ani de la ultimul scrutin legislativ, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. Preşedintele şi fosta coaliţie de centru-stânga preferau un guvern de tranziţie pentru adoptarea unei reforme electorale.

Liderul opoziţie Silvio Berlusconi a respins vehement soluţia unui guvern interimar, propusă iniţial de şeful statului. Liderul dreptei italiene a cerut organizarea unor noi alegeri, argumentând că, nu există spaţiu pentru un dialog asupra unei reforme electorale.

Premierul Romano Prodi a demisionat din funcţie după ce senatorii italieni au decis să nu acorde votul de încredere Executivului.

Consiliul de miniştri se va reuni miercuri în jurul prânzului pentru a stabili data alegerilor legislative, care vor fi organizate într-o perioadă de 45 până la 70 de zile de la dizolvarea Parlamentului.

Potrivit presei italiene, scrutinul va avea loc la 13 şi 14 aprilie.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pensionarii care nu primesc niciun ban în plus de la 1 septembrie
x close