Antena 3 CNN Externe Peste 30.000 de oameni s-au adunat la Stonehenge să întâmpine solstiţiul de vară

Peste 30.000 de oameni s-au adunat la Stonehenge să întâmpine solstiţiul de vară

Peste 30.000 de oameni s-au adunat la Stonehenge să întâmpine solstiţiul de vară
22 Iun 2008   •   10:38

Solstiţiul de vară, cea mai lungă zi a anului, a fost prilej de sărbătoare pentru cultele păgâne. Cel puţin 30 000 de britanici s-au adunat să sărbătorească pe locul celebrului monument Stonehenge, iar peste ocean, în Bolivia, indienii au sărbătorit noul an după calendarul incaş.

Zeci de mii de adepţi ai cultelor păgâne s-au adunat sămbătă în apropierea cercului de monoliţi de la Stonehenge, din Marea Britanie, ca să vadă răsăritul de soare în cea mai lungă zi a anului. Vremea nu a ţinut cu petrecăreţii, a fost frig şi a plouat. Însă organizatorii spun că de mult nu au mai avut parte de o asemenea mulţime. Unii au fost preoţi druizi care continuă tradiţiile precreştine ale saxonilor, alţii doar curoşi.

Dincolo de ocean, în Bolivia, solstiţiul de vară a fost sărbătorit de indieni pe ruinele incaşe de la Tiahuanaco. La ceremoniile prilejuite de Anul Nou al indienilor a fost prezent chiar şeful statului Evo Morales, primul preşedinte indian al Boliviei.

Antena 3

×
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close