Antena 3 CNN Externe Premierul Bulgariei le cere concetățenilor să-și doneze salariul pentru Ucraina: ”Este timpul ca postările de pe Facebook să devină fonduri pentru Ucraina”

Premierul Bulgariei le cere concetățenilor să-și doneze salariul pentru Ucraina: ”Este timpul ca postările de pe Facebook să devină fonduri pentru Ucraina”

Premierul bulgar, Kiril Petkov, a lansat o campanie publică prin care le cere cetățenilor să doneze salariul pe o luna pentru guvernul ucrainean.

Premierul Bulgariei le cere concetățenilor să-și doneze salariul pentru Ucraina: ”Este timpul ca postările de pe Facebook să devină fonduri pentru Ucraina”
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    26 Apr 2022   •   14:10

”Facem apel la fiecare cetățean bulgar care dorește cu adevărat să ajute Ucraina să doneze un salariu, așa cum fac și eu. Este ușor să vorbești, faptele sunt dificile; este timpul ca postările de pe Facebook să devină fonduri pentru Ucraina”, a scris Petkov pe site-ul de socializare.

Apelul vine pe fondul dezacordului din cadrul coaliției cvadruple de guvernământ în legătură cu posibilitatea ca Bulgaria să trimită arme în Ucraina. Partidul socialist este singurul din coaliție care se opune trimiterii de arme.

Liderul partidului și viceprim-ministrul, Kornelia Ninova, a amenințat chiar că va părăsi coaliția dacă se insistă pe ideea trimiterii de arme pentru ucraineni

Petkov a explicat că trimiterea de ajutor militar în Ucraina necesită unitate politică și socială și a spus că va continua să lucreze pentru ca Bulgaria să aibă o poziție unificată. Consiliul de coaliție se va reuni săptămâna aceasta pentru discuții pe această temă, iar o delegație guvernamentală urmează să călătorească la Kiev miercuri (27 aprilie).

”Ajutorul militar nu este neapărat la una dintre cele două extreme – nu este vorba doar de obuze sau căști. Trebuie să înțelegem nevoile reale ale Ucrainei și, ca o coaliție informată, să ne unim în jurul unor nevoi concrete importante pe care le putem sprijini cu toții”, a scris Petkov.

”Până când vom ajunge la acest consens politic, ca cetățeni ai Bulgariei care cred că nimeni în Europa nu are dreptul să-și atace vecinii și să ucidă civili, suntem liberi să alegem să ajutăm financiar Ucraina să cumpere muniție”, a spus premierul.

În urmă cu câteva zile, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe liderii străini să meargă în Ucraina doar dacă sunt gata să ofere asistență pentru apărarea țării.

”Nu suntem o țară pentru selfie-uri tragice”, a spus el. Nu a fost încă confirmat dacă delegația bulgară se va întâlni cu Zelenski, potrivit Euractiv.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close