Presa internaţională scrie despre ninsorile din România

03 Ian 2008   •   08:31
Presa internaţională scrie despre ninsorile din România
Ninsorile şi vremea rea din ţara noastră sunt şi în atenţia presei internaţionale. Agenţiile de presă din Europa şi Statele Unite, precum şi ediţiile online ale ziarelor străine au scris despre problemele prin care trece ţara noastră în aceste zile. Agenţia France Press semnalează moartea a doi oameni din Mehedinţi, care nu au putut fi transportaţi la spital din cauza drumurilor blocate de zăpadă. Informaţiile sunt transmise şi de agenţia bulgară Mediapool, care semnalează şi problemele de circulaţie de la graniţa cu Bulgaria.

Veşti despre vremea rea din România au ajuns până în Statele Unite şi Malaezia. Agenţia americană Associated Press vorbeşte despre cele două porturi de la Marea Neagră care au fost închise, precum şi despre măsurile de securitate din porturi, legate de valurile înalte de până la 7 metri. Informaţiile au fost preluate şi de ziarul Houston Chronicle, precum şi de Malaysia Star.

Antena 3

Parteneri
x close