Antena 3 CNN Externe Presa străină, despre summitul NATO: Prima victorie a Rusiei, după prăbuşirea URSS

Presa străină, despre summitul NATO: Prima victorie a Rusiei, după prăbuşirea URSS

Presa străină, despre summitul NATO: Prima victorie a Rusiei, după prăbuşirea URSS
04 Apr 2008   •   17:32

A existat un singur învingător la summit-ul NATO de la Bucureşti şi acela este Vladimir Putin. Aceasta este părerea unanimă a presei internaţionale, în legătură cu evenimentul istoric găzduit de ţara noastră. Jurnaliştii menţionează însă că şi Statele Unite au consemnat succese în două domenii cruciale - scutul anti-rachetă din Europa şi misiunea din Afganistan. Cotidianul britanic The Times menţionează că preşedintele rus Vladimir Putin a fost singurul câştigător la summitul Alianţei, când încă nici nu venise la Bucureşti.

?La Bucureşti s-a dat o bătălie, care a fost câştigată de Putin. Alianţa a decis să nu includă Georgia şi Ucraina în Planul de Acţiune pentru Aderare, aşa cum susţinuse Bush. Putin a pierdut însă un punct important, şi anume faptul că NATO a aprobat planul de amplasare a scutului american antirachetă în Cehia şi Polonia?, scriu jurnaliştii britanici.

?Pentru prima dată de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, Rusia a avut câştig de cauză într-o dispută cu Occidentul?, susţine şi agenţia Associated Press.

Publicaţia londoneză Daily Telegraph pune accent pe deciziile luate în ceea ce priveşte Afganistanul. ?Este remarcabil faptul că forţele combatante ale NATO din sudul Afganistanului au înregistrat atât de multe succese, având în vedere paralizia care pare să fi afectat capacitatea de decizie a Alianţei în lupta împotriva talibanilor?.

Conform presei de la Moscova, vestea bună pentru Vladimir Putin a fost că invitaţia de aderare pentru Ucraina şi Georgia a fost amânată. Concluzia agenţiei France Presse a fost însă mai precaută: ?procesul de integrare a Ucrainei şi Georgiei este totuşi ireversibil?, după cum recunoaşte chiar un expert rus. Pe de altă parte, opoziţia Greciei la admiterea Macedoniei în NATO, din cauza disputei cu privire la numele acestei ţări, suscită doar comentarii negative. ?Grecia nu şi-a câştigat niciun admirator?, potrivit cotidianului londonez The Times.

În timp ce presa britanică şi cea americană îl critică aşadar din plin pe liderul de la Casa Albă, nu la fel stau lucrurile în Rusia. Cel văzut de americani drept marele câştigător al summitului este tratat însă mai moderat de presa rusă. Victoria este doar aparentă, dat fiind faptul că Georgia şi Ucraina au primit promisiunea că vor face parte din NATO în viitor, scrie cotidianul rus Kommersant. Consecinţele summitului de la Bucureşti sunt aşadar o sciziune socială în Ucraina şi răcirea relaţiilor celor două state cu Rusia.

În articolul scris de fostul premier rus Evgheni Primakov se arată că Bush este unul dintre marii câştigători. Prin promisiunea de aderare acordată Ucrainei şi Georgiei, liderul de la Washington şi-a consolidat poziţia în ochii autorităţilor celor două state, mai scrie Primakov.

Antena3.ro

×
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close