Oficialii chinezi s-ar putea întâlni
cu un reprezentant al lui Dalai Lama în zilele ce urmează, ca
răspuns la presiunile internaţionale făcute asupra Beijingului
pentru a reîncepe dialogul cu liderul spiritual tibetan.
Agenţia de presă Xinhua citează un
oficial chinez care afirmă că prin această întâlnire
China speră să pună capăt manifestaţiilor pro-tibetane care au
intervenit în parcursul torţei olimpice şi care ameninţă să
afecteze Jocurile Olimpice de la beijing din 2008.
Dalai Lama s-a declarat deschis acestei
iniţiative, potrivit secretarului său, Tenzin Takhla, care a
declarat că liderul tibetan a încercat în repetate
rânduri să ajungă la un dialog cu autorităţile chineze.
China, care l-a acuzat pe Dalai Lama de
agitaţionism în provincia autonomă Tibet, a mai avut
întâlniri cu liderul spiritual în trecut, însă
nici una nu a mai avut loc din iulie 2007.
Oficialii chinezi speră ca întâlnirea
să-l determine pe Dalai Lama să ?facă demersuri credibile pentru
a opri activităţile menite să dezbine China, să înceteze să
ţeasă intrigi şi să incite la violenţă şi de asemenea să
inceteze să saboteze Jocurile Olimpice, în aşa fel încât
să poată crea condiţii de dialog? raportează agenţia Xinhua.
Parcursul torţei olimpice a fost
umbrit de manifestaţiile pro-Tibet în Londra, Paris şi San
Francisco. Zeciile de demonstraţii au generat incidente adesea
violente şi sute de aresturi.
Antena3.ro