Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 264. Moscova confirmă întâlnirea din Turcia între oficiali ruși și americani

Război în Ucraina, ziua 264. Moscova confirmă întâlnirea din Turcia între oficiali ruși și americani

Război în Ucraina, ziua 264. Preşedintele rus Vladimir Putin va avea în această săptămână o întâlnire cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, prima după retragerea trupelor din Herson.

Război în Ucraina, ziua 264. Moscova confirmă întâlnirea din Turcia între oficiali ruși și americani
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Noi 2022   •   18:00

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Canada dublează ajutorul militar pentru Ucraina
  • Moscova confirmă că șeful CIA și șeful spionilor din Rusia au negociat în Turcia
  • Directorul CIA și șeful spionajului din Rusia s-au întâlnit în Turcia
  • Rusia "nu comentează" vizita lui Zelenski  în  "teritoriul rus Herson"
  • Rusia caută să provoace un conflict armat cu Occidentul, pe fondul eșecurilor din Ucraina, spune Radu Tudor
  • Volodimir Zelenski, vizită-surprinză în orașul Herson, eliberat de ruși săptămâna trecută:  "Mergem înainte!"
  • Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, dus la spital imediat ce a ajuns la Summitul G20 de la Bali
  • SUA anunţă un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina
  • Volodimir Zelenski vorbește despre eliberarea Crimeei, după succesul din Herson
  • Autoritățile ucrainene din Herson au introdus starea de asediu și au limitat intrările și ieșirile în oraș
  • Zelenski: rușii au distrus toată infrastructura importantă din Herson
  • Sursă ucraineană: peste 80.000 de militari ruși au murit în timpul războiului din Ucraina
  • Turcia lucrează la "un coridor" de pace între Rusia și Ucraina
  • Ucraina anunţă că ridică un zid la graniţa cu Belarusul

Update 22:00 Guvernul canadian a anunţat luni că îşi dublează ajutorul militar pentru Ucraina, care a depăşit deja pragul de un miliard de dolari canadieni (729 de milioane de euro), informează AFP.

"Acest ajutor militar suplimentar va permite sprijinirea ucrainenilor în timp ce ei îşi continuă lupta curajoasă împotriva invaziei ilegale a preşedintelui (rus Vladimir Putin), iar aceste noi sancţiuni vor exersa o presiune suplimentară asupra celor care susţin aceste acţiuni de război", a declarat prim-ministrul canadian Justin Trudeau într-un comunicat.

Ottawa a impus de asemenea noi sancţiuni împotriva a 23 de responsabili ruşi. Printre aceştia se află "poliţişti şi anchetatori, procurori, judecători şi responsabili ai administraţiei penitenciare implicaţi în încălcări flagrante şi sistematice ale drepturilor omului la adresa liderilor opoziţiei ruse".

Această listă cuprinde responsabili ruşi acuzaţi că au încălcat drepturile a doi opozanţi astăzi aflaţi în detenţie: Aleksei Navalnîi, lider al opoziţiei anti-Putin, şi Vladimir Kara-Murza, laureat al Premiului Vaclav Havel pentru Drepturile Omului în 2022.

Această nouă finanţare este menită "să ajute forţele armate ucrainene să-şi apere ţara împotriva invaziei brutale şi nejustificate a Rusiei", se mai spune în comunicatul semnat de premierul canadian.

Congresul Ucrainean Canadian (UCC), grup comunitar ce reprezintă diaspora, a salutat acest anunţ, declarându-se "recunoscătoare pentru angajamentul continuu (al Canadei) în favoarea libertăţii Ucrainei".

Fondurile vor servi pentru finanţarea de echipament militar, de echipament de supraveghere şi de comunicaţii, dar şi de carburant şi de material medical.

La nici două luni de la declanşarea războiului, guvernul canadian acordase Ucrainei un prim ajutor militar în valoare de 500 de milioane de dolari canadieni.

Update 20:00 Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a anunțat luni că ofițerii săi au arestat un soldat rus deghizat în localnic în orașul Herson, potrivit CNN.

SBU afirmă că ofițerii săi au reținut un militar rus în Hersonul eliberat. Bărbatul era îmbrăcat într-o uniformă civilă și a încercat să pretindă că este „localnic”, se arată într-un comunicat citat de CNN. SBU a precizat că bărbatul a recunoscut că este un soldat din brigada separată 69 a forțelor armate ruse.

Serviciul de Securitate a declarat că sarcina soldatului în Herson „a fost de a colecta informații, [de a ajuta] la ajustarea focului asupra Forțelor Armate ale Ucrainei și de a efectua sabotaje”.

Update 18:30 Președinția Rusiei a confirmat discuțiile între oficiali de la Moscova și reprezentanți ai Statelor Unite, organizate în capitala turcă Ankara, la inițiativa Washingtonului.

Anterior, presa internațională a relatat, cu confirmarea unui oficial de la Washington, că directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit cu șeful Serviciului rus de Informații Externe, Serghei Narîșkin.

"Au avut loc, într-adevăr ,negocieri. A fost inițiativa Statelor Unite", a declarat Dmitri Peskov (foto), purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția TASS.

Peskov nu a dezvăluit subiectele discutate.

Update 17:30 William Burns, directorul Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA), s-a deplasat, luni, în Turcia.

Burns s-a întâlnit aici cu Serghei Narîşkin, directorul Serviciului rus de Informații Externe (SVR), pe care l-ar fi avertizat asupra consecințelor unui eventual atac nuclear al Rusiei în Ucraina, transmite presa internațională.

Este prima întrevedere directă între oficiali din SUA şi Rusia organizată de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în februarie.

Un oficial de la Casa Albă a declarat, sub protecția anonimatului: "William Burns nu poartă negocieri de niciun fel. Nu discută despre soluționarea războiului din Ucraina."

Potrivit oficialului, șeful CIA s-a dus în Turcia pentru a transmite reprezentantului rus "un mesaj referitor la consecințele utilizării armelor nucleare de către Moscova şi despre riscurile pe care escaladarea conflictului le-ar avea asupra stabilității strategice". 

Pe agenda șefului CIA s-au aflat cazurile cetățenilor americani deținuți în Rusia, despre care Washingtonul susține că au fost acuzați și condamnați pe nedrept. 

"Am informat Ucraina în avans despre această deplasare. Rămânem atașați ferm principiului: nimic despre Ucraina în lipsa Ucrainei", a precizat oficialul american.

Update 15:30 Ilia este unul dintre miile de copii pe care războiul din Ucraina i-a lăsat fără părinți.

Orfan încă de la debutul conflictului, băiatul de 6 ani a fost nevoit să trăiască săptămâni în șir într-un beci întunecat și neîncălzit din Mariupol, orașul său natal.

Atunci când cei care se adăposteau acolo au rămas fără mâncare, copilul spune că a început să-și mănânce jucăriile.

După toate aceste traume, Ilia a avut un dram de noroc: Maria și Vladimir - un cuplu de tineri ucraineni care plănuiau de multă vreme să adopte un copil - i-au devenit tutori legali și urmează să-i devină părinți adoptivi.

Cei trei s-au mutat la Kiev iar povestea lor a fost documentată într-un reportaj CNN.

Update 14:30 La trei zile după ce s-a retras din Herson, Moscova se vede în situația umilitoare de a reacționa printr-un  "no comment" la vizita lui Volodimir Zelenski în capitala regională.

"Nu comentăm. Acesta (Herson, n.r.) este teritoriu rus", a spus, luni, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, solicitat să vorbească despre vizita de luni a liderului de la Kiev.

Update 13:30 Realizatorul TV și analistul militar Radu Tudor crede că Rusia va fi taxată drept "stat nefrecventabil" la reuniunea G20  din Indonezia iar, în acest context, se menține ridicat riscul unei provocări a Moscovei la adresa Occidentului, pe fondul frustrărilor provocate de eșecurile din Ucraina.

"Cred că Rusia caută orice pretext pentru a declanșa un război cu Occidentul. Este temerea cea mai mare - că înfrângerea din Ucraina i-ar putea genera o nervozitate și o frustrare atât de mari încât retorica anti-NATO, anti-SUA, anti-UE să genereze o provocare la adresa unei țări occidentale și, de aici, un conflict militar cu tot vestul Europei și cu SUA (...)

La summit-ul din Bali, Rusia va avea probabil parte de un tratament umilitor, pe care-l merită.

Comportamentul acestui stat agresor va fi dezavuat de toate marile puteri ale lumii. Probabil vom vedea și gesturi publice ostentative de respingere a discuțiilor cu ministrul Serghei Lavrov și de transmitere a mesajului că Rusia a devenit un stat nefrecventabil pe plan internațional.

Dincolo de ce se întâmplă acum la G20, am văzut că Joe Biden i-a strâns mâna președintelui chinez Xi Jinping. Ne așteptăm la mesaje foarte interesante din întâlnirea SUA - China, mesaje care vizează războiul declanșat de Rusia și comportamentul lui Vladimir Putin.

Dacă va exista o înțelegere între Beijing și Washington, Moscova va deveni o capitală 'colaterală'. În acest moment, China nu pare să ofere niciun sprijin militar Rusiei, ci doar sprijin ideologic, ca stat comunist", a spus Radu Tudor la Antena 3 CNN.

Update 12:30 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat, luni, capitala regiunii Herson.

"Mergem înainte. Suntem pregătiți pentru pace, pace pentru întreaga țară", a spus Zelenski în fața soldaților, în piața principală a orașului.

El a distribuit pe contul său Facebook mai multe fotografii în mijlocul militarilor ucraineni.

În imagini se vede că unii soldați au primit distincții din partea șefului de stat.

Președintele ucrainean le-a mărturisit jurnaliștilor că a considerat necesar să viziteze orașul, deși există riscul ca rușii să fi lăsat în urmă capcane explozive.

"Armata își asumă riscuri în fiecare zi, jurnaliștii își asumă riscuri. Cred că este necesar să fim aici și să vorbim despre locuitorii Kherson, să sprijinim oamenii, pentru a-i face să simtă că nu doar vorbim despre asta, ci că ne-am întors cu adevărat și am înălțat drapelul ucrainean în Herson. Doresc, de asemenea, să simt emoția, energia oamenilor. Este motivant", a declarat el.

Sâmbătă, locuitorii din Herson au sărbătorit eliberarea orașului, la o zi după ce forțele ucrainene au intrat în capitala regională, iar trupele ruse s-au retras spre est.

Update 11:30 Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a fost dus de urgenţă la spital, astăzi, imediat ce a ajuns la Summitul G20 de la Bali.

Autorităţile din Indonezia au anunţat, în această dimineaţă, că ministrul de Externe al Rusiei a acuzat probleme de sănătate imediat ce a ajuns în ţară, motiv pentru care a fost dus de urgenţă la un spital.

Potrivit AP, surse guvernamentale şi medicale au anunţat că oficialul rus primeşte îngrijiri medicale pe insula Bali. De asemenea, aceleaşi surse au precizat că Serghei Lavrov ar suferi de probleme cardiace.

Update 11:00 Preşedintele rus Vladimir Putin va avea în această săptămână o întâlnire cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, prima după retragerea trupelor din Herson.

Reuniunea vine pe fondul unei schimbări de strategie a Kremlinului în războiul din Ucraina.

Putin crede că ar putea face față mai ușor consecințelor politice printr-o retragere ordonată din acest oraş, spun analiştii. Drept urmare, protejate de fluviul Nipru, trupele ruse nu vor mai fi expuse atacurilor forţelor ucrainene.

De asemenea, strategia Kremlinului se va reorienta spre acţiunile de uzură, care vor urmări să micşoreze operațiunile ofensive ucrainene asupra noilor linii de apărare ruseşti.

Update 8:30 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că anchetatorii au descoperit peste 400 de crime de război în zonele din Herson, informează BBC.

Zelenski a declarat că au fost găsite cadavrele unor civili și soldați.

”În regiunea Herson, armata rusă a lăsat în urmă aceleași atrocități ca și în alte regiuni ale țării noastre, unde a reușit să intre”, a declarat Zelenski într-un discurs.

”Vom găsi și vom aduce în fața justiției toți criminalii. Fără nicio îndoială”, a adăugat președintele.

De la începutul războiului, au fost găsite gropi comune în zone precum Bucha, Izyum și Mariupol. Ucraina a acuzat trupele rusești că se află în spatele atrocităților.

Statele Unite urmează să anunțe în următoarele săptămâni un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina. Declarația a fost făcută de consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden, Jake Sullivan, conform BBC, citat de The Guardian.

"Rămânem solidari în furnizarea de asistență de securitate. Știți că există un pachet de asistență pe care tocmai l-am anunțat, va exista un altul în următoarele săptămâni - după o perioadă de timp similară și aceeași sumă pe care am respectat-o în ultimele săptămâni și luni", a spus Sullivan.

Între timp, Banca Națională a Ucrainei a anunțat că pregătește sistemul bancar al țării pentru a face față amenințărilor provocate de penele de curent.

Pregătirile vizează 14 bănci importante din Ucraina.

"Se are în vedere asigurarea viabilității a 14 bănci de importanță din țară. Dacă este absolut necesar, banca națională va asigura în primul rând activitățile vitale ale băncilor de stat", au anunțat reprezentanții băncii pe Telegram.

Rusia a atacat în mod sistematic infrastructura Ucrainei, provocând întreruperi de energie electrică în numeroase regiuni ale țării.

Război în Ucraina, 13 noiembrieStarea de asediu se menține la Herson

Război în Ucraina, 12 noiembrie |. Zelenski: "Rușii au distrus toată infrastructura importantă din Herson"

Război în Ucraina, 11 noiembrie Herson este ''al nostru'', afirmă Zelenski după retragerea rusă

Război în Ucraina, 10 noiembrie Volodimir Zelenski confirmă că Joe Biden i-a propus să-l evacueze din Kiev | Răspunsul președintelui ucrainean

Război în Ucraina, 9 noiembrie Armata rusă a primit ordin să se retragă din Herson

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close