Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 510. Kremlin, avertisment pentru Zelensky: ”Dacă se fac aranjamente fără Rusia, să se ţină cont de aceste riscuri"

Război în Ucraina, ziua 510. Kremlin, avertisment pentru Zelensky: ”Dacă se fac aranjamente fără Rusia, să se ţină cont de aceste riscuri"

Război în Ucraina, ziua 510. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat, luni, că armata rusă pregăteşte o ripostă la atacul forţelor ucrainene asupra Podului Kerci, care face legătura între Crimeea şi Rusia, un incident soldat cu moartea a doi civili pe care liderul de la Kremlin l-a numit "act terorist".

Razboi 180723
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Iul 2023   •   20:06

Cele mai importante știri din ultimele 24 de ore:

  • Kremlinul anunță că navele care transportă cereale ucrainene pe Marea Neagră nu mai sunt în siguranță
  • Ucraina raportează unele succese în sud dar admite că situația este "complicată" pe frontul de est
  • Oficial ucrainean: "Rusia vrea să provoace noi valuri de refugiați, care să slăbească Occidentul"
  • Forțele ucrainene anunță că au doborât șase rachete Kalibr și 25 de drone în urma atacului de la Odesa
  • Primul convoi al forțelor Wagner a ajuns în Belarus
  • Ministerul Apărării de la Moscova anunță că a "neutralizat" 28 de drone ucrainene care vizau Crimeea
  • Rusia s-a răzbunat cu rachete și drone pentru atacul Ucrainei care a avariat "Podul lui Putin"
  • Erdogan spune că Putin vrea, de fapt, să continue acordul cerealier pe Marea Neagră
  • Rusia anunță încetarea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră
  • "Regimul terorist de la Kiev, SUA și Marea Britanie" sunt vinovații identificați de Moscova în atacul asupra Podului lui Putin
  • Presa ucraineană: "Podul lui Putin" ar fi fost atacat cu drone submarine
  • Prima reacție a Ucrainei după exploziile care au avariat "Podul lui Putin" și au ucis doi oameni

Update 22:00 Administraţia SUA intenţionează să anunţe asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 1,3 miliarde de dolari, afirmă oficiali de la Washington citaţi de agenţia Reuters.

Noul plan de asistenţă militară, care ar urma să fie anunţat oficial în următoarele zile, va include sisteme antiaeriene, drone şi muniţie, a afirmat un oficial din cadrul Administraţiei SUA, sub protecţia anonimatului.

Washingtonul va utiliza fonduri alocate prin Iniţiativa de Asistenţă pentru Securitate în Ucraina, urmând să fie achiziţionate echipamente militare destinate Kievului, pentru a fi evitat transferul de armament din stocurile armatei SUA.

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, a afirmat marţi că acţiunile forţelor militare ucrainene nu sunt un eşec, subliniind că situaţia este dificilă. "Este prea devreme să fac evaluări. Vor fi multe lupte şi va fi dificil. Dar contraofensiva este departe de a fi un eşec", a declarat Mark Milley, cu ocazia unei reuniuni prin videoconferinţă a Grupului de Contact pentru Ucraina.

"Constatăm că Ucraina face progrese, iar pierderile Rusiei sunt mari", a declarat, la rândul său, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

În schimb, armata rusă a anunţat că a avansat aproximativ doi kilometri pe teritoriul ucrainean, în zona Kupiansk, potrivit cotidianului Le Monde.

Update 20:00 Liderii statelor din Uniunea Europeană şi din America Latină au exprimat "preocupări" privind războiul din Ucraina, fără însă a condamna ferm invazia militară a Rusiei, pe fondul obiecţiilor unor state.

"Exprimăm preocupări profunde privind războiul în curs împotriva Ucrainei, care continuă să genereze suferinţe umane imense şi să amplifice fragilităţile existente ale economiei mondiale, obstrucţionând creşterea economică, amplificând inflaţia, perturbând reţelele de aprovizionare, intensificând nesiguranţa energetică şi alimentară şi cauzând riscuri în materie de stabilitate financiară", arată Declaraţia Summitului Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibe (CELAC), vizualizată de agenţia MEDIAFAX.

"Reafirmăm susţinerea noastră pentru Iniţiativa exporturilor de cereale pe Marea Neagră şi pentru eforturile secretarului general al ONU în sensul prelungirii Acordului. Susţinem toate eforturile diplomatice menite să aducă o pace corectă şi sustenabilă, în conformitate cu normele Cartei ONU", precizează liderii statelor UE şi grupului CELAC.

Liderii prezenţi la summit au amintit că şi-au exprimat "poziţiile naţionale specifice" în alte organizaţii, inclusiv prin rezoluţiile Naţiunilor Unite. "Reafirmăm angajamentul faţă de normele Cartei ONU şi faţă de principiile Dreptului Internaţional, inclusiv asupra necesităţii respectării suveranităţii, independenţei politice şi integrităţii teritoriale ale tuturor naţiunilor. Este esenţial să susţinem dreptul internaţional şi sistemul multilateral care garantează pacea şi stabilitatea", precizează Declaraţia.

Summitul a fost marcat de dispute privind condamnarea directă a invaziei militare ruse în Ucraina. Conform unor surse, poziţia cea mai vehementă împotriva condamnării invaziei militare ruse în Ucraina a avut-o Nicaragua. Premierul Irlandei, Leo Varadkar, afirmase luni seară, cu ocazia reuniunii de la Bruxelles, că aproape toate statele din UE şi din America Latină erau pregătite să semneze un text pentru "susţinerea clară a Ucrainei", recunocând însă că două ţări se opuneau.

Alberto van Klaveren, ministrul de Externe din Chile, se declarase pesimist în privinţa unui compromis. "Pare foarte dificil. Suntem foarte surprinşi că există membri ai grupului nostru care se opun unei rezoluţii privind războiul din Ucraina", a subliniat Alberto van Klaveren.

"Aici, în Europa, este greu de imaginat, dar, în America Latină, Rusia este prezentată ca stat paşnic care a fost agresat de NATO. Eu aş spune că, prin politica sa agresivă, Rusia continuă o linie colonialistă, este un imperiu colonial", a declarat, la rândul său, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Update 16:45 Preşedinţia Rusiei l-a avertizat direct, marţi, pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, asupra riscurilor continuării transporturilor de cereale pe Marea Neagră după decizia Moscovei de suspendare a acordului care permitea acest lucru.

"În lipsa garanţiilor de securitate adecvate, apar anumite riscuri. Dacă se fac aranjamente fără Rusia, trebuie să se ţină cont de aceste riscuri", a afirmat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.

Rusia a anunţat luni suspendarea Acordului cu Ucraina privind transporturile de cereale pe Marea Neagră. Însă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a susţinut că el poate continua transporturile de cereale pe Marea Neagră. "Chiar fără Rusia, trebuie făcut totul pentru a putea utiliza culoarul de exporturi pe Marea Neagră. Noi nu ne temem", a susţinut Zelenski.

Imediat după suspendarea Acordului cerealelor, Moscova a acuzat Kievul că foloseşte culoarele de transport "în scopuri militare". "Acest lucru nu mai este secret pentru nimeni, este un fapt evident", a acuzat Peskov.

Marţi, Rusia a informat formal Turcia despre decizia de dizolvare a Centrului de coordonare a transporturilor de cereale de la Istanbul.

Update 16:00 Miniștrii Agriculturii din Polonia, Bulgaria, Ungaria, România, Slovacia, Moldova și Ucraina se reunesc la Varșovia pentru prelungirea măsurilor preventive ale UE privind anumite produse originare din Ucraina.

La reuniunea din Varșovia participă și ministrul Agriculturii din România, Florin-Ionuț Barbu.

Vor participa, alături de ministrul din România, și miniștrii Agriculturii din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Moldova și Ucraina.

Reuniunea va avea loc miercuri, la Varșovia.

Tema principală a reuniunii vizează situația de pe piețele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și măsurile care trebuie luate pentru a asigura reguli de concurență loială pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate.

„În acest context, ministrul barbu va susține identificarea unor soluții referitoare la transportul cerealelor, eliberarea depozitelor și scoaterea la export a unei părți din produsele din noua recoltă pentru fermierii români”, transmite Ministerul Agriculturii din România.

La finalul întâlnirii participanții vor semna o declarație comună a miniștrilor agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra anumitor produse originare din Ucraina.

Update 14:30 Kremlinul a avertizat, marți, că încercările de a exporta cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră fără garanții de securitate din partea Rusiei implică riscuri.

"Vorbim despre o regiune care este aproape de o zonă de război. Fără garanțiile de securitate adecvate, acolo apar anumite riscuri. Așa că, dacă se formalizează ceva fără Rusia, aceste riscuri ar trebui luate în considerare", a spus purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

El a afirmat că este "evident" faptul că rutele maritime folosite de navele cu cereale sunt, de asemenea, folosite de Kiev în scopuri militare, lucru pe care Ucraina l-a negat.

Moscova a anunțat, luni, că renunță la acordul privind cerealele ucrainene, acuzând faptul că prevederile menite să faciliteze exporturile de cereale și îngrășăminte proprii nu au fost implementate.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, tot luni, că Turcia și ONU, care au mediat acordul încheiat în data de 17 iulie, ar putea ajuta în continuare Ucraina să mențină un coridor maritim sigur și să inspecteze navele.

Update 13:30 Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul forțelor terestre ucrainene, a anunțat, marți, unele succese pe frontul de sud, însă a recunoscut că sunt probleme cu contraofensiva ucraineană în est.

"Situația este complicată, dar sub control", a scris el pe Telegram.

Sîrski a precizat că forțele ruse s-au concentrat pe direcția Kupiansk, în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, însă luptătorii de sub comanda sa rezistă.

Generalul a adăugat că rușii aduc rezerve în sectorul Bahmut, încercând să oprească avansarea forțelor ucrainene.

Andrii Kovaliov, purtător de cuvânt al armatei, a afirmat, la rândul său, că forțele de apărare continuă operațiunile ofensive la sud şi nord de orașul cucerit de ruși la sfârșitul lui mai.

În sud, după ce au forțat trupele ruse să se retragă din câteva sate, ucrainenii au înregistrat succese pe direcțiile Mala Tomacika-Novopokrovka şi Velika Novosilka-Urojaine, a spus același purtător de cuvânt, fără a da alte detalii.

"Inamicul opune o rezistență puternică şi se duc lupte grele", a declarat el, conform centrului media al armatei ucrainene.

Din iunie, când au lansat contraofensiva sprijinită masiv cu armament de aliaţii occidentali, ucrainenii au recuperat peste 210 kilometri pătraţi din teritoriul ocupat de ruși, a anunțat, luni, Ganna Maliar, adjunctă a ministrului apărării de la Kiev.

Update 12:30 Andrii Yermak, șeful biroului prezidențial de la Kiev, a declarat că atacul de la Odesa demonstrează faptul că Rusia este gata să pună în pericol viețile a milioane de oameni din lume, care depind de cerealele ucrainene în Africa, Orientul Mijlociu și Asia.

Odesa este punctul nodal prin care erau exportate pe Marea Neagră cerealele ucrainene, cât timp a fost în vigoare acordul cerealier mediat în iulie anul trecut de ONU și Turcia între Ucraina și Rusia.

Acordul a expirat luni, 17 iulie. Cu câteva ore înainte de expirare, Moscova a anunțat că nu-l va reînnoi, deoarece prevederile referitoare la exporturile de  cerealele și îngrășămintele rusești nu au fost implementate.

"Lumea trebuie să realizeze că obiectivele Federației Ruse sunt foametea și uciderea oamenilor. Ei au nevoie de valuri de refugiați. Ei vor să slăbească Occidentul prin asta", a declarat Andrii Yermak.

Organizația Națiunilor Unite și aliații occidentali ai Ucrainei au criticat Moscova pentru oprirea acordului cerealier pe Marea Neagră.

Update 11:30 Apărarea ucraineană anunță că a doborât, marți, zeci de drone și șase rachete de croazieră în urma unui atac al Rusiei asupra portului Odesa înainte de răsăritul soarelui.

Rușii au încercat mai întâi să epuizeze apărarea aeriană cu ajutorul dronelor. Apoi, au lansat asupra orașului șase rachete de croazieră Kalibr, susține Comandamentul de Sud al armatei ucrainene.

Toate cele șase rachete și 25 de drone au fost doborâte de forțele de apărare în regiunea Odesa și în alte zone din sud, a afirmat sursa citată.

Resturile dronelor și rachetelor distruse au avariat unele instalații portuare și câteva clădiri rezidențiale. Un bărbat în vârstă a fost rănit în locuința sa, au declarat oficialii ucraineni.

Update 10:30 Primul convoi al forțelor Wagner a ajuns la o bază militară dezafectată din Belarus.

CNN: Convoaie Wagner cu sute de vehicule merg spre Belarus. Primul convoi a ajuns luni

Informația este publicată de CNN, pe baza unei analize a imaginilor de satelit și a clipurilor video care circulă pe rețelele sociale.

Imaginile companiei Planet Labs arată cum primul convoi Wagner a ajuns la baza din Belarus - nefolosită în ultimii ani - luni, în jurul orei locale 11.

CNN remarcă faptul că lungimea convoiului de 115 vehicule a acoperit întregul drum de la baza militară până la o rampă de ieșire de pe autostradă.

Alte două convoaie Wagner s-au deplasat luni după-amiază în direcția bazei belaruse unde a ajuns primul convoi de mercenari.

CNN notează că unul dintre convoaie este format din cel puțin 109 vehicule, iar celălalt, din cel puțin 96 de vehicule.

Ambele au în compunere zeci de mașini și camioane civile, dar și camioane militare, autobuze și microbuze, platforme de tractare și cisterne de alimentare.

Update 09:30 Apărarea antiaeriană rusă a anunță că a interceptat un atac cu drone ucraineană de mari dimensiuni care viza Crimeea.

Într-o postare pe Telegram, Ministerul rus al Apărării a precizat că nu au existat victime sau pagube în urma a ceea ce a descris drept un "atac terorist".

În total, au fost interceptate 28 de aparate ucrainene fără pilot, susține instituția rusă.

Update 08:30 Orașul ucrainean Odesa a fost atacat din aer la primele ore ale dimineții de marți, la aproximativ 24 de ore după un atac ucrainean asupra podului care leagă Peninsula Crimeea de Rusia, cunoscut drept "Podul lui Putin".

O echipă CNN aflată la fața locului a auzit sirenele de raid aerian în jurul orei locale 2 a.m. și a văzut apărarea antiaeriană activându-se în tot orașul, pe fondul a patru explozii mari.

Fragmentele a șase rachete de croazieră Kalibr distruse de forțele de apărare au avariat instalații de infrastructură portuară și mai multe locuințe, a transmis Comandamentul Operațional Sud într-un comunicat.

Un bărbat în vârstă a fost spitalizat după ce resturi de rachete i-au lovit locuința, precizează sursa citată.

21 de drone de atac Shahed-136 au fost distruse în apropiere de Odesa, în timp ce alte patru au fost doborâte deasupra regiunii învecinate Mykolaiv (Nikolaev), unde o instalație industrială a luat foc, se spune în documentul autorităților militare ucrainene.

Un oficial ucrainean din domeniul securității a revendicat, luni, responsabilitatea Kievului pentru atacul asupra "Podului lui Putin", o linie de aprovizionare vitală pentru războiul Rusiei în Ucraina.

Podul rutier a fost avariat de două explozii însă cel feroviar nu a fost afectat. Mașina unei familii a fost surprinsă pe pod de deflagrații. Doi oameni au murit.

Președintele rus a calificat luni atacul drept un "atac terorist" și a promis că Moscova va răspunde. 

Update 00:01 "Sigur că va urma o ripostă a Rusiei. Ministerul Apărării pregăteşte propuneri adecvate", a declarat Vladimir Putin, citat de agenţia Tass şi de cotidianul Le Monde.

"Ţinând cont că este al doilea atac terorist asupra Podului Crimeea, aştept propuneri concrete pentru îmbunătăţirea securităţii acestui obiectiv de infrastructură de importanţă strategică", a precizat Vladimir Putin.

Conform Comitetului antiterorist de la Moscova, Podul Kerci a fost atacat cu două ambarcaţiuni ucrainene dirijate de la distanţă. Atacul atribuit Ucrainei s-a soldat cu moartea a doi civili şi rănirea unui copil.

Podul nu a suferit avarii majore. Un oficial ucrainean a declarat pentru CNN, sub protecţia anomimatului, că atacul asupra Podului Kerci a fost comis de Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) în colaborare cu Forţele Navale Ucrainene. La nivel oficial, Administraţia de la Kiev nu a recunoscut responsabilitatea pentru atac.

Război în Ucraina, 17 iulie | Rusia anunță încetarea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră

Război în Ucraina, 16 iulie | Luptele din est "s-au intensificat într-o oarecare măsură". Forțele ucrainene și rusești se confruntă în cel puțin trei zone

Război în Ucraina, 15 iulie | Putin recunoaște că a încercat, dar nu a reușit, să-l înlăture pe Prigojin după revolta Wagner

Război în Ucraina, 14 iulie "Mai puțin de doi kilometri avans într-o săptămână" | Contraofensiva ucraineană, relatată chiar de Kievsie

Război în Ucraina, 13 iulie Ucraina a primit controversatele muniții americane cu dispersie

×
Etichete: Război Ucraina
Parteneri
x close