Antena 3 CNN Externe "Reporteri Fără Frontiere" îi cere lui Băsescu să nu participe la deschiderea Jocurilor Olimpice

"Reporteri Fără Frontiere" îi cere lui Băsescu să nu participe la deschiderea Jocurilor Olimpice

"Reporteri Fără Frontiere" îi cere lui Băsescu să nu participe la deschiderea Jocurilor Olimpice
22 Iun 2008   •   17:02

Organizaţia Reporteri Fără Frontiere i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să nu participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Mai exact, secretarul organizaţiei, Robert Menard, i-a trimis preşedintelui român o scrisoare în care a declarat că vizita sa la Beijing ar însemna că susţine regimul chinez, scrie Mediafax. ?Dumneavoastră nu puteţi ca, participând, să sprijiniţi unul dintre cele mai represive regimuri politice din lume. România ştie ce înseamnă o dictatură comunistă. Poporul român a plătit preţul. Aşteptăm să vă auzim declarând în mod clar şi public că nu veţi merge la Beijing pe 8 august. Făcând acest gest, veţi întrupa refuzul opresiunii şi conştiinţa Europei?, se arată în scrisoarea trimisă lui şefului român de stat.

Reacţia organizaţiei vine ca urmare a situaţiei conflictului din Tibet. Tibetanii, care îşi doresc independenţa, vor să participe separat de China la Jocurile Olimpice, fapt ce a dat naştere unui adevărat masacru. Independenţa acestora şi-a găsit ecou în multe părţi ale lumii, iar liderul spiritual budist Dalai Lama a declarat că în Tibet are loc ?o formă de genocid cultural?.

Organizaţia Reporteri Fără Frontiere a încercat să boicoteze de mai multe ori ceremonia deschidere a Jocurilor Olimpice. Cea mai ?scandaloasă? încercare a militanţilor organizaţiei s-a petrecut la Paris, în aprilie, când mai multe persoane au vrut să străpungă cordonul făcut de poliţie pentru a ajunge la flacără, în timp ce alţii au încercat să se întindă pe şosea în calea torţei.

"În aceste condiţii, mi se pare inacceptabil ca şefi de state şi de guverne din ţări democratice să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, care va avea loc pe 8 august, la Beijing. Această manifestare va reprezenta evenimentul cu cea mai mare încărcătură politică a Jocurilor?, scrie secretarul organizaţiei, în mesajul transmis către Cotroceni.

Potrivit Mediafax, scrisoarea acestuia este susţinută şi de Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei. ?Refuzul de a participa la momentul politic al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice va fi expresia convingerii cu care, anul trecut, aţi condamnat regimul comunist ca regim criminal. De asemenea, va fi un act de consecvenţă în raport cu declaraţia pe care aţi facut-o domnului Jaques Rogge, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, precum că România 'nu va accepta nicio abordare politică referitoare la Jocurile Olimpice'?, susţine Mircea Toma.

În repetate rânduri, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu doreşte politizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing. Mai mult, cu ocazia vizitei în România a preşedintelui Comitetului Naţional al Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, Băsescu a precizat că România susţine principiul existenţei unei singure Chine şi rezolvarea paşnică, pe calea dialogului, a conflictelor interne.

Antena3.ro

×
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close