Antena 3 CNN Externe Reprezentanţi ai Israelului şi ai Palestinei negociază la Ierusalim

Reprezentanţi ai Israelului şi ai Palestinei negociază la Ierusalim

Reprezentanţi ai Israelului şi ai Palestinei negociază la Ierusalim
28 Dec 2007   •   13:14

Premierul israelian Ehud Olmert şi preşedintele palestinian Mahmud Abbas au convenit ieri să lase de o parte divergenţele care ar putea bloca negocierile de pace, abia reluate. În acelaşi timp, armata israeliană şi-a continuat atacurile în Gaza, unde au fost ucişi cel puţin şapte militanţi radicali palestinieni. Un alt palestinian şi-a pierdut viaţa în Cisiordania. Olmert şi Abbas s-au întâlnit pentru prima dată după conferinţa de la Annapolis, care a relansat procesul de pace între Israel şi palestinieni.

Discuţiile au fost dominate de proiectul israelian de construcţie a unor noi locuinţe pentru colonişti în apropierea Ierusalimului. Proiectul a fost criticat nu doar de palestinieni ci şi de Statele Unite deoarece, potrivit acordurilor, colonizarea teritoriilor ocupate ar trebui suspendată pe durata negocierilor.

După discuţiile de ieri, ambele părţi se arată optimiste şi afirmă că toate problemele care blocau negocierile au fost înlăturate. Israelul a refuzat, totuşi, să oprească lucrările de lângă Ierusalim. În paralel, armata israeliană a efectuat o serie de atacuri la Gaza, împotriva grupărilor radicale Hamas şi Jihadul Islamic, aflate în opoziţie faţă de Autoritatea Palestiniană.

Printre victime se numără un comandant regional al Jihadului Islamic, organizaţia care revendică majoritatea atacurilor cu rachete asupra Israelului. În Cisiordania, o altă acţiune a armatei israeliene s-a soldat cu uciderea unui membru al gărzii fostului premier palestinian Ahmad Qorei, participant la discuţiile de la Ierusalim.

Negocieri între Israel şi Palestina  

×
Parteneri
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
x close