Antena 3 CNN Externe Republica Moldova expulzează doi preoţi români

Republica Moldova expulzează doi preoţi români

Republica Moldova expulzează doi preoţi români
01 Ian 2008   •   16:02

Doi preoţi români vor fi expulzaţi din Republica Moldova. Autorităţile de la Chişinău le-au dat termen de 10 zile să părăsească ţara. Informaţia vine la doar câteva zile după ce mitropolitul român al Basarabiei a fost oprit la graniţa cu Republica Moldova şi acuzat de trafic de droguri. Cei doi preoţi sunt parohi în două sate din raionul Cahul încă din 2001 şi au primit luni înştiinţarea că vor fi expulzaţi şi că nu mai pot intra în Republica Moldova timp de trei ani. Motivul este că au slujit fără să aibă permis de muncă pe teritoriul ţării vecine.

În replică, Înalt Prea Sfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, care ţine de Patriarhia Română, susţine că totul e o înscenare şi că problema e mult mai gravă.

?Voronin a dat ordin ca toţi preoţii din Mitropolia basarabiei să fie interogaţi. Au trimis Poliţia şi Securitatea prin parohii să întrebe care cum sunt?, a declarat Mitropolitul Basarabiei.
?Eu am slujit acolo pe la sate şi Securitatea venea în timpul slujbei şi întreba cine ela slujbă, ce face, din ce mitropolie face parte? şi-a amintit Înalt Prea Sfinţitul Petru.

Apoi ierarhul a vorbit despre ce i s-a întâmplat acum câteva zile la graniţă când a fost acuzat de autorităţile moldovene de trafic de droguri. "Au venit la maşină, au început să percheziţioneze toată maşina, au scotocit tot din portbagaj, caciucul de rezervă, au scos tot din maşină, au ridicat capota, s-au uitat la motor, s-au băgat sub maşină, parcă am fost un infractor de droguri, de nu ştiu ce".

În opinia mitropolitului, toate aceste şicane la adresa sa şi a credincioşilor, au început şi mai tare după ce Patriarhia Română a activat mai multe episcopii pe teritoriul Republicii Moldova.

Antena 3

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close