Antena 3 CNN Externe Republica Moldova Situație tensionată în Republica Moldova. Apelul președintelui Nicolae Timofti, aflat sub protecția puternică a poliției

Situație tensionată în Republica Moldova. Apelul președintelui Nicolae Timofti, aflat sub protecția puternică a poliției

Situație tensionată în Republica Moldova. Apelul președintelui Nicolae Timofti, aflat sub protecția puternică a poliției
21 Ian 2016   •   12:04

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a chemat populația la calm imediat după ce membrii noului guvern condus de premierul Pavel Filip au depus miercuri seara jurământul în cadrul unei ceremonii discrete, relatează joi presa de la Chișinău, potrivit Agerpres.

Ceremonia, la care presa nu a fost admisă, s-a desfășurat la reședința oficială a președintelui Nicolae Timofti, sub o protecție puternică a poliției, potrivit unui comunicat al cancelariei prezidențiale. Învestirea noului premier Pavel Filip, fost ministru al tehnologiei informației, și a cabinetului său în parlament cu 57 de voturi, a avut loc pe fondul unor manifestații ample de protest, care au degenerat în violențe.

'Este important să rămânem în spațiul legal, indiferent de pozițiile politice pe care le avem', a lansat Timofti, în apelul făcut aproape de miezul nopții, îndemnând la ' evitarea violențelor, care nu vor folosi nimănui'.

Totodată, șeful statului și-a exprimat speranța că acest guvern, format după o lungă perioadă de instabilitate politică, va ști să administreze cu competență și pricepere situația dificilă în care se găsește la ora actuală Republica Moldova.

Republica Moldova a rămas fără guvern după căderea cabinetului liberal-democratului Valeriu Streleț la 29 octombrie, în urma unei moțiuni de cenzură, la inițiativa opoziției proruse, cu sprijinul Partidului Democrat, componentă a alianței de la putere.

'Este vorba, în primul rând, de stabilizarea situației economice și financiare, care să permită efectuarea plăților sociale în regim normal. În acest sens se impune reluarea neîntârziată a dialogului cu partenerii de dezvoltare, inclusiv cu instituțiile financiare internaționale', a menționat Nicolae Timofti, conform aceluiași comunicat. 'De modul în care se va acționa în perioada imediat următoare va depinde credibilitatea pe plan intern și internațional al acestui cabinet de miniștri. Susținerea populară este un element obligatoriu pentru succesul politicilor guvernamentale', a mai afirmat președintele moldovean.

Vlad Țurcanu, purtătorul de cuvânt al președintelui Nicolae Timofti, și-a dat joi demisia. El a declarat într-o conferință de presă că a decis să demisioneze după ce a dezinformat mass-media, fără să vrea, cu referire la ceremonia de depunere a jurământului de către noul executiv, transmite IPN.

'Am făcut declarații pentru trei posturi de televiziune cu privire la amânarea depunerii jurământului pentru o altă zi. Aceea era poziția oficială până la ora 22:00. După cum cunoașteți, s-a decis ulterior ca jurământul să fie depus în seara zilei de ieri (miercuri — n.r.)', a afirmat el, adăugând că a 'dezinformat' fără să vrea.

×
Subiecte în articol: Republica Moldova
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close