Fostul ministrul al Finanțelor din Republica Moldova, Mariana Durleșteanu, a postat pe o rețea socială o fotografie prin care a vrut să atragă simpatia urmăritorilor.
Preşedintele în funcţie al Republicii Moldova, Igor Dodon, considerat prorus, se află pe locul întâi în primul tur al scrutinului prezidenţial, cu 40,9% din voturi, urmat de Maia Sandu, liderul formaţiunii proeuropene Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), arată un sondaj de opinie, citat de Mediafax.
Zinaida Greaceanîi, președinta Parlamentului Republicii Moldova, a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus și se tratează la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie.
Un deputat socialist, Vladimir Mizdrenco (dreapta, foto), un președinte socialist de raion, Vasile Secrieru (stânga) și primarul din Hiliuți, Alexandru Sandu (centru), sunt cele mai proeminente figuri figuri politice care țin panglica roșie la un eveniment ce a făcut, deja, furori pe internet: inaugurarea grupului sanitar de la școala din Hiliuți, raionul Rîșcani, relatează presa de peste Prut.
Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, care spunea că vaccinul anticoronavirus e puntul final al sataniștiloe, ar fi fost infectat cu noul coronavirus, potrivit presei din Republica Moldova.
Un conflict diplomatic este pe cale să izbucnească după ce premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a adus acuze extrem de grave la adresa României și a europarlamentarilor săi. Ministerul Afacerilor Externe a calificat acuzele drept ”complet inacceptabile”.
Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a venit cu o declarație controversată pentru preoți și enoriaşi. Acesta a promovat teorii ale conspiraţiei, întâlnite pe site-urile de fake news.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat şi va remite Parlamentului proiectul prin care examenele naţionale de absolvire a programelor de studii în învăţământul general sunt anulate.
Ministrul sănătăţii din Republica Moldova, Viorica Dumbrăveanu, anunţă că cele zece izolete oferite de România nu vor fi folosite pentru pacienții de coronavirus. Decizia este completată de declarația directorul Autorităţii de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, care spune că sunt suficiente măștile de protecție, iar izoletele nu sunt obligatorii, transmite site-ul de ştiri Agora.md.
O echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali pleacă joi, pentru 15 zile, în Republica Moldova să-şi ajute colegii, în lupta cu noul coronavirus.
Un tânăr șofer a fost obligat să își ceară scuze în genunchi unei tinere, pasageră într-o altă mașină, după o șicanare în traficul din Chișinău, Republica Moldova.
Viorel Morari, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, a fost reținut cu puțin timp în urmă, a confirmat ofițerul de de presă al Procuroraturii Generale, Emil Gaitur.
Premierul român Ludovic Orban sugerează că România nu are încredere în Guvernul Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Ion Chicu. Ludovic Orban consideră că ceea ce se întâmplă actualmente la Chişinău este „o involuţie” pentru Republica Moldova.