Antena 3 CNN Externe Republica Moldova Traian Băsescu anunţă când se va împlini Unirea cu Moldova

Traian Băsescu anunţă când se va împlini Unirea cu Moldova

Traian Băsescu anunţă când se va împlini Unirea cu Moldova
26 Noi 2016   •   17:17

Traian Băsescu a anunțat înaintea vizitei la Chișinău că proiectul de țară al Partidului Mişcarea Populară este unirea cu României cu Republica Moldova.

"Estimez ca acest obiectiv istoric să se înfăptuiască în 5-6 ani. Mulți spun că nu este posibil așa ceva. Eu susțin că se poate. Și proba că se poate este, poate surprinzător pentru unii, rezultatul din alegerile prezidențiale din urmă cu două săptămâni din Republica Moldova, dar și prevederi ale Actului Final de la Helsinki din 1975, în baza căruia s-a reunificat Germania și au apărut Cehia și Slovacia ca state separate. Drumul spre uniunea vamală a lui Putin este drumul pentru oligarhi, iar drumul spre Uniunea Europeană este drumul către valori", spus Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Fostul preşedinte a argumentat cu saltul de la 10 la sută, consemnat în anul 2005 de cercetările sociologice, la 48 la sută, procent al opțiunilor cetățenilor Republicii Moldova pentru Europa, pentru candidatul proeuropean, cu prilejul scrutinului prezidențial din urmă cu doar câteva zile. "În 2005, pentru că m-a interesat acest subiect al unirii, s-au făcut cercetări sociologice în Republica Moldova. Trei la sută dintre locuitori erau pentru unire și vreo 10 la sută pentru un drum spre Europa, în condițiile unei populații sovietizate. Nu am putut în timpul cât Tăriceanu a fost premier, dar în perioada guvernului Boc am stabilit o strategie de derusificare a Republicii Moldova. Am făcut-o mărind numărul de burse acordate tinerilor din Republica Moldova de la 100 la 5.000 în fiecare an. Am modificat și Legea cetățeniei, acordând la simplă cerere cu depunerea unor acte cetățenia română tuturor acelora care și-o pierduseră fără voia lor. Asta până la a patra generație. Ca urmare, în România se află la studii, în prezent, 20.000 de tineri din Republica Moldova, iar prin al doilea pilon, cel cu cetățenia, 500.000 de cetățeni din Republica Moldova au căpătat-o și pe cea românească. Rezultatul: s-a trecut de la puțin peste 10 la sută în 2005 la 48 la sută la recentele alegeri prezidențiale, pro România, pro Europa", a punctat Traian Băsescu.

În context, el a mai spus că "este esențial să continuăm procesul de derusificare (...) a cetățenilor din Republica Moldova, continuând să utilizăm cei doi pilon culturali: educație și cetățenie". "Așa ne vom cunoaște mai bine. Să nu mai creadă frații noștri din stânga Prutului ce li s-a spus 70 de ani de la Moscova. Să constate nemijlocit că vorbim aceeași limbă, că ne leagă aceeași cultură și, mai ales, să constate direct un fapt concret pe care îl pot afla citind și în limba română și în limba rusă. În 1990 România, Republica Moldova, Ucraina, Belarus aveau aproximativ același PIB pe cap de locuitor. În momentul de față, România are un PIB de opt ori mai mare decât al Republicii Moldova ori Belarus. Nu mai vorbim de Ucraina. Asta pentru că România a dat drumul Vestului", a subliniat Traian Băsescu.

Liderul PMP a mai precizat că unirea Republicii Moldova cu Romania este permisă și de Actul Final al Conferinței pentru Securitate și cooperare de la Helsinki din 1975. "În baza acestuia, condiția de modificare a frontierelor este voința politică exprimată prin Referendum sau prin vot în Parlament. Și cum acum 98 de ani Marea Unire s-a făcut prin voința Parlamentului de la Chișinău, estimarea mea este că în 5-6 ani la Chișinău se va vota Unirea cu România, la București, de asemenea", a afirmat Traian Băsescu. Acesta a menționat că PMP nu dorește să câștige puterea politică prin minciună, ci punând în fața românilor fapte adevărate, prin abordări tranșante și emiterea de soluții în probleme vitale, cum ar fi împreună cu obiectivul Unirii cu Republica Moldova, natalitatea, educația, sănătatea. "Vă asigur că pentru asta îmi mai justific eu prezența în politică. Trebuiesc date oamenilor informațiile despre situația reală și soluțiile pentru ca România să devină o țară prosperă, dar și reîntregită. Degeaba ne crește PIB-ul, degeaba putem să construim autostrăzi, dacă suntem needucați ori bolnavi", a punctat Băsescu.

×
Subiecte în articol: Republica Moldova unire
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close