Antena 3 CNN Externe Reuniune ONU pe tema Kosovo. Rusia consideră "imoral" orice sprijin în favoarea independenţei

Reuniune ONU pe tema Kosovo. Rusia consideră "imoral" orice sprijin în favoarea independenţei

Reuniune ONU pe tema Kosovo. Rusia consideră "imoral" orice sprijin în favoarea independenţei
14 Feb 2008   •   11:47

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte joi, în şedinţă specială, pentru noi discuţii asupra statutului provinciei Kosovo. Reuniunea are loc la cererea Serbiei şi Rusiei. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat joi drept "imoral şi ilegal" orice sprijin acordat declarării unilaterale a independenţei provinciei Kosovo. În acelaşi timp, forţele de poliţie din Kosovo se antrenează deja, pentru a face faţă unor eventuale revolte care s-ar putea produce înainte de declararea independenţei provinciei.

Autorităţile de la Priştina se pregătesc să proclame, la 17 februarie, independenţa provinciei Kosovo.

Între timp, Rusia şi Serbia au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Moscova şi-a declarat însă scepticismul cu privire la rezolvarea acestei situaţii de criză.

Şi discuţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia s-au încheiat fără niciun rezultat. Comisarul european pentru Relaţii Externe a dat asigurări că dialogul va continua.

Comisarul european pentru Relaţii Externe, Benitta Ferrero-Waldner, spune că "Situaţia nu este sigură pe termen îndelungat, de aceea vrem să continuăm discuţiile cu partea rusă, pentru a o convinge că poziţia noastră va garanta stabilitatea permanentă în regiune".

Între timp, forţele de poliţie kosovare se pregătesc deja pentru a face faţă unor eventuale tensiuni ce ar putea izbucni în provincie.

Pe de altă parte, armata sârbă nu a primit deocamdată un ordin de mobilizare, în cazul în care provincia Kosovo îşi va proclama independenţa.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close